Pasãrea Ibis te duce cu gândul la Nil și Piramide. La durabilitate și veșnicie. Înainte de a-și trãi ultimele clipe terestre, o sorã medicalã l-a întrebat, grijulie, pe Nichita dacã mai dorește ceva. Rãspunsul a cutremurat reanimarea, cu sinceritatea-I abisalã: "Viața ta !" Deși a lãsat în urmã o operã temeinicã, "bãtrânul" Nichita voia sã mai trãiascã. Nu mã tulburã asemenea gânduri aflat fiind în fața unor suporteri steliști(speciali, superbi, serioși, sinceri ?) care ținuserã a sãrbãtori 61 de ani de la înființarea celui mai performant club din istoria Estului european(numit cândva de Cornel Oțelea "uzinã de performanțã").
Ah, "dulcea pasãre a tinereții", tinerețe pe care o risipim cu zâmbetul pe buze și nici nu știm când a migrat spre leneșe Niluri ! Tinerii în albastru(câtã cheltuire de albastru, ca sã parafrazez o exclamație vestitã !) au fost inspirați, invitând "la aniversarã" în "room conference Eminescu", un fotbalist de început de Iliadã stelistã, Ilie Savu (numãrul 1 ca portar, antrenor, șef de club de fotbal și comandantul plutonului de sportivi) și doi handbaliști: un inter, Vasile Stângã, cu detentã nãucitoare, bornã de final, din nefericire, la generația cvadruplã campioanã mondialã -o Brazilie a handbalului- și un recent laureat al eventului stelist, Viorel Mazilu, frumos ca un Adonis, cu lecturi asidue din Gațu.
Fotbal și handbal sprijinit pe trei Cupe ale Campionilor Europeni(ce joc în numerologia sorții, cel de-al doilea trofeu suprem la handbal a fost cucerit în anul 1968, iar primul și ultimul la fotbal în 1986). Orgolioși, ne place sã credem cã a fost un moment istoric ziua de 7.06.2008, chiar dacã stãteam pe o strapontinã socialã. Fotbalul și-a luat partea leului, dolarului și bursei de pe piața pasiunilor totalitare, beneficiind de un recital al celui pe care David, celebrul "Il Dio" de la Venus, l-a lãsat în mitologia sportivã localã cu renumele de "Parașutã". Ce parfum de epocã !
Paralel cu fazele din istoria recentã a Stelei, caravana cinematograficã a generalului Ilie Savu(avansat pe merite militare, nu sportive) ne prezenta turneul C.C.A. în Regatul întemeietor de fotbal(cu șarm, umor și "nebunie" de portar). Chiar peste drum de hotelul "Ibis", s-a jucat întâiul meci al echipei Asociația Sportivã a Armatei(A.S.A.) pe ANEFS(în argou, facultatea de trânte), iar primii ei jucãtori, cu echipamentul încropit, și-au desenat pe tricouri, premonitoriu,o stea. Roșul reflectat de zidul cãrãmiziu lãsat la vedere din stadionul îngropat se unea, ca un arc peste timp, cu albastrul tricourilor acestor tineri, încã nepervertiți de rãul social, consfințind temeinicia unei aderențe roșu-albastre. Mai mult decât sentimentul apartenenței la o familie, un clan, o facțiune, era credința într-o IDEE. N-avem nici un dubiu, cã ei vor trece ștafeta iubirii noastre de absolut mai departe, râvnind la rândul lor sã fie cândva primii în Europa sau în țarã.
Pe aceeași arenã, rebotezatã "Republicii", peste câțiva ani, Ghițã Dej cu comitetul aplauda victoria "artiștilor" militari împotriva lui Luton Town cu un neverosimil 5-1, dupã ce englezii umilisirã cu scoruri de forfait pe ÞSKA și Dinamo Moscova, plus Dinamo București. "Nu cred cã existã o echipã mai bunã în jumãtatea asta a Europei !" au exclamat, cu fair play, lorzii cu jambiere, și în ciuda existenței "cortinei de fier" i-au invitat pe învingãtori la Londra, pentru revanșã (așa-s capitaliștii, revanșarzi, dar au "luat-o pe coajã" și la ei acasã).
Spre final toți au nãvãlit peste Valeriu Argãsealã, desprinzându-ne de fotografia sepia a trecutului. Turnurile Londrei, mai cenușii din cauza ratãrii turneului final de cãtre supușii Majestãții Sale, se pierdeau în ceața amintirilor, iar de peste drum de "Ibis" ochii înroșiți de plâns ai zidului-relicvã adãuga la defectele poporului român, cãruia Loți Boloni le-a fãcut reclamã primului nostru adversar de la Euro 2008, încã unul: acela de a ne îngropa trecutul glorios în moloz și uitare.
Constantin Ardeleanu