Astazi vreau sa va propun ceva. Un articol. Un apel la omenie. Un strigat de ajutor.
Articolul este scris de o fata, Mara pe numele ei si il gasiti AICI in varianta originala.
Eu am sa-l postez si aici si am sa va rog, in masura posibilitatilor fiecaruia, sa dati o mana de ajutor.
"Se spune cã fericirea nu se cumpãrã, dar sunt și momente în care banii valoreazã cât o nouã viațã.
S-a nãscut pentru prima datã acum 18 ani, iar acum un an Dumnezeu i-a dãruit o a doua șansã pentru cã a meritat-o. A trecut peste toate obstacolele, a luptat chiar și atunci când totul pãrea pierdut, a sperat și a reușit. A renãscut din propriile suferințe.
O zi normalã, antrenamentul obișnuit… nimic nu anunța tragedia ce urma sã se petreacã. Mergea cu bicicleta alãturi de colegii sãi, aproape cã mai pusese o cãrãmidã la baza piramidei succesului. Se întorcea de la antrenament când toți anii de muncã, toate visele sale s-au nãruit într-o clipã. Piramida succesului s-a dãrâmat într-o secundã fãrã nicio remușcare, fãrã nicio urmã de tristețe într-o groapã imensã, aceeași groapã pentru care timpul s-a oprit câteva sãptãmâni.
"ªtiu cã mergeam cu bicicleta în timpul antrenamentului, alãturi de colegii mei Cristina și Cristi, când, deodatã, mi-a apãrut în fațã o groapã imensã pe care am încercat sã o evit, dar nu am putut. Cu toții cunoșteam existența acelei gropi (…). Am uitat de ea, am încercat sã frânez, însã am cãzut, iar din acel moment nu mai știu nimic din ce s-a întâmplat. Am înțeles cã imediat dupã accidentul meu au fost astupate toate gropile din acea zonã." (fapt confirmat!!!)
De atunci timpul s-a oprit, parcã indiferent de consecințele situației. Drumul pânã la spital a fost un calvar ("mã vedeam în oglindã, plinã de sânge pe fațã și, speriatã, credeam cã voi muri"). Dar ceea ce a urmat întrece limitele umanului.
Sperau cã odatã ajunși la instituția pentru care viața e mai presus de orice, suferința și durerea vor înceta sã avanseze în corpul și sufletul unei nevinovate. Dar parcã totul se împotrivea. Aștepta ca cineva sã o salveze, sã învârtã cheița norocoasã, pentru a elibera timpul. Dar nu a fost așa. Singurul salvator a lãsat-o sã lupte singurã.
"Mi s-a spus cã nu e medicul neurochirurg în spital. Nu e permis ca o unitate de talia celei de la Ploiești sã stea în baza unui singur medic-care e sau nu e în spital, vrea sã vinã sau nu de acasã-totuși în joc e viața unui om."
Pânã la urmã salvarea pãrea cã va venii din partea altcuiva. Era o cursã contra cronometru, dar cine ar fi trebuit sã-și dea seama, nu a fãcut-o. Minutele se scurgeau, Dorința de a continua sã lupte se pierdea printre vise. ªi nimeni nu o ajuta.
"Am fost duși nu știu unde, la un medic, presupun de gardã. Nu și-a dat silința cine știe ce. Pânã nu i-am dat ceva… Abia atunci a trimis-o la tomografie. Dar doctorul era preocupat sã ne facã educație pentru cã fata avea un inel în buric. Ea îi tot spunea cã numai aude, cã începe sã nu mai vadã și plângea cã, dacã închide ochii, moare."
Se gândea dacã mai are pentru cine și pentru ce sã se zbatã atâta. Indiferența celor din jur, celor care trebuiau sã o ajute o descuraja din ce în ce mai mult. ªtia totuși cã nu e chiar singurã și cã trebuie sã lupte, asta dacã mai vroia sã reconstruiascã piramida succesului. Dar încetul cu încetul, speranța cã va reuși se desprindea de sufletul ei provocându-i și mai multã durere.
"Abia dupã ce a intrat în comã au adus o anestezistã de la Boldescu, au intubat-o și am plecat cu salvarea la București, unde am ajuns la 20.30. Medicii de-acolo s-au îngrozit când au vãzut-o. Doctorii mi-au spus cã era nevoie sã se intervinã chirurgical în patru ore de la comiterea accidentului. Or, la Ploiești au ținut-o pânã seara." (între 11 și 19 a fost ținutã pacienta la Spitalul Județean din Ploiești)
Se pãrea cã cedase. Nici mãcar spiritul ei de învingãtoare nu mai suporta durerea și suferința. Însã, pe cei puternici, Dumnezeu nu-i uitã niciodatã. Miracolul așteptat atâta vreme s-a îndurat sã se producã. Cheița câștigãtoare a fost întoarsã în clanța timpului. Câte o razã de luminã apãrea dupã ușa deschisã. Reușise sã punã prima cãrãmidã la piramida supraviețuirii. Acum trebuia sã gãseascã puterea și sprijinul pentru a continua.
"Mi s-a spus cã am stat trei sãptãmâni în comã, dar eu nu-i amintesc nimic."
Vãzând cã a trecut peste cel mai greu obstacol, credea cã totul va fi din ce în ce mai ușor de acum. Dar nu a fost așa. Vestea cã nu va mai putea face sport cel puțin pentru o vreme sau chiar niciodatã aproape cã a sfãrâmat orice piramidã.
Însã știa cã d-abia a renãscut și va trebui sã ia totul de la început, de la zero. A reînvãțat sã meargã, a reînvãțat sã vorbeascã, a reînvãțat sã mãnânce. ªi a reușit. Pas cu pas, zi de zi, doar Dorința și siguranța cã va izbuti sã învingã orice barierã au ajutat-o. Doar cã acestea nu sunt mereu suficiente.
Personajul principal al poveștii este Oana Anesia Opincariu, din Ploiești. S-a nãscut pe 14.09.1989 și este legitimatã la CS Petrolul Ploiești. Practicã patinaj vitezã, un sport care la în țara noastã nu este deloc dezvoltat, dar în ciuda acestui fapt ea a obținut la juniori, dar și la seniori, rezultate excepționale, având 99 de medalii obținute la concursuri. În 2007, la Campionatele Europene de patinaj vitezã, juniori(Alkmaar, Olanda), a câștigat douã medalii, aur la proba de 3000 m și argint la 1500 m. Dupã ce a fãcut pasul decisiv, trecând la senioare, performanțele Oanei nu au încetat sã aparã, dovedindu-se marea speranțã a patinajului vitezã. Campionatele Europene de seniori, desfãșurate în Italia, românca a reușit cele mai bune rezultate ale delegației noastre. La doar 17 ani, ea s-a clasat pe locul 19 la general, având cea mai bunã evoluție în proba de 3000m, unde s-a clasat pe poziția a 16-a, devansând-o și pe Daniela Dumitru, o patinatoare mult mai experimentatã și totodatã a stabilit un nou record național. Tot în 2007, a primit și o bursã de pregãtire în strãinãtate de la forurile europene. Se pregãtea intens pentru Campionatele Mondiale din China, însã în luna iunie a suferit un grav accident.
În timpul unui antrenament, Oana a cãzut de pe bicicletã și s-a lovit la cap. încercând sã ocoleascã o groapã din asfalt. A fost diagnosticatã cu hematom subdural fronto-temporal și traumatism cranio-cerebral. Din cauza îngrijirilor de proastã calitate de la Ploiești, starea de sãnãtate s-a agravat simțitor. A fost trimisã la București, unde a stat internatã 4 luni, dintre care 3 sãptãmâni în comã, timp în care a suferit o intervenție chirurgicalã. Dupã ce a început sã-și revinã, ea a fost nevoitã sã învețe totul de la început, neputând vorbi, mânca sau merge. În prezent, Oana urmeazã programe de recuperare în țarã, însã pentru a-și reveni complet, este nevoitã sã plece în Austria pentru a se trata și pentru a-și îndeplini visul de a merge din nou pe patine. Costurile deplasãrii și internãrii într-o clinicã din Viena sunt foarte mari, ajungând la 12000 euro/lunã. Pãrinții ei au fãcut tot ce au putut pânã acum pentru a o ajuta și a-și vedea fata din nou fericitã, însã acum nu mai au posibilitãțile financiare pentru a o susține așa cum trebuie.
Toți cei care cred în Oana și doresc sã o ajute sã-și îndeplineascã visul sunt rugați sã depunã bani în conturile:
Titular: Opincariu Anesia Oana
Banca: BRD
RON: RO 68 BRDE 300 SV 41 31 079 3000
EURO: RO 64 BRDE 300 SV 41 31 087 3000"
La final, inchei cu rugamintea de a o ajuta... Sa nu fim mai multi comentatori decat donatori...