1. Titlul. Oricât de urât sau de cinic ar suna, trebuie sã fiu sincer. Nu vreau meciuri aranjate, nu vreau arbitri care sã ne ajute și nici victorie cu orice preț, dar în fiecare din cele 360 de minute rãmase de jucat principalul lucru la care mã voi gândi va fi titlul cu numãrul 24. Am spus-o chiar eu de atâtea ori, sunt lucruri care ar trebui sã ne preocupe mai mult decât sã învingem, și totuși...
Patru victorii, trei victorii și un egal, o înfrângere a noastrã și un egal al clujenilor... conteazã mai puțin. Sã fim pe primul loc când se terminã, mai clar de atât n-am ce sã zic. Reflecțiile despre valorile sportului le las pentru pauza competiționalã; cu patru etape înainte de final nu sunt în stare de ele.
2. O victorie zdrobitoare în ªtefan cel Mare. Un prieten îmi spunea acum câțiva ani, când Dinamo mergea la fel de prost, cã acest club e ca un gândac. Pânã nu l-ai strivit, poți fi sigur cã n-a murit. N-are rost sã ne îmbãtãm cu apã rece. ªtim toți cã degringolada de acolo e trecãtoare, și cã într-un fel sau altul vor redeveni o forțã, cel puțin pe plan intern.
Pânã atunci, profitând de situația curentã, îmi doresc un scor care sã amuțeascã tribunele așa cum a fãcut-o bricheta din Giulești când s-a lovit de capul lui Deaconu. Dupã atâta zgomot de fond, e nevoie ca Steaua sã le închidã gura adversarilor printr-o prestație convingãtoare și spectaculoasã.
3. Cât mai puține zlãtãrii ale suporterilor, indiferent de culori. Se poate sã nu mai auzim de cuțite, de asalturi în tramvaie și de alte asemenea acte de vitejie? Am criticat legea lui Dragomir (pentru cã era de criticat), am condamnat presa de multe ori nedreaptã, dar sã nu uitãm sã dovedim lucrurile pe care le susținem. Cã între suporter și infractor nu trebuie sã se punã semnul de egalitate.
Am auzit cã Nuțu Cãmãtaru s-a remarcat în pușcãrie prin activitãți culturale și sportive. Le urez tuturor Sandokanilor de stadion aceleași frumoase realizãri, dupã gratii.
Oare visez frumos? Mã întreb câte dorințe mi se vor îndeplini...
