Am scris multe articole în ultimii ani despre problemele pe care le are clubul nostru. Contrar opiniilor unor cititori, consider cã ele sunt cu totul altele decât rezultatele meciurilor, clasãrile la finalurile campionatelor și calificãrile într-o competiție europeanã sau alta. Dupã cum ne atrage atât de des atenția și Mihai ªomãnescu prin editorialele sale, sunt legate mai mult de pierderea spiritului Stelei: valorile originare ale clubului Armatei sunt din ce în ce mai șterse pe zi ce trece, iar acest proces pare unul foarte greu reversibil.
Totuși, mai recent am renunțat sã îmi manifest atât de vehement dezabprobarea fațã de creditor, și asta nu pentru cã mi-aș fi schimbat punctul de vedere. Nu încerc sã mã laud, dar vãd în comunitatea noastrã opinii pe care unii dintre noi le-au repetat de zeci și sute de ori în zadar, pânã când au ajuns la concluzia cã lupta pe care o ducem nu se poate termina cu o victorie. Suntem prea puțini și prea lipsiți de forțã ca sã întoarcem soarta Stelei pe drumul cel bun... Am dus campanii pe internet, la televizor, la radio, pe strãzi și la stadion. Am încercat sã deschidem ochii celor din jur, dar nu s-a putut.
Dacã e vorba despre o vinã, și noi suntem pãrtași la ea. Nu am avut verticalitatea necesarã pentru a protesta chiar și atunci când câștigam campionate sau sferturi de UEFA; am uitat pentru câteva clipe de cauza pe care o susțineam (aceea a unui club mai bun și mai corect) pentru a ne bucura de victorii efemere.
Ceea ce am înțeles mai târziu e cã n-ai totuși cum sã-ți trãiești viața de suporter într-un etern protest, criticând mereu, chiar dacã poate întotdeauna e ceva de criticat. Dacã-ți refuzi dreptul la micile bucurii ale stadionului (cãci eu doar din tribunã pot înțelege Steaua), dacã în loc sã cânți, sã fluturi un steag și sã speri la un gol duci o permanentã campanie împotriva cuiva, nu prea te mai poți numi suporter.
E respectabil sã lupți și sã refuzi compromisurile morale, dar uneori ești pur și simplu prea obosit pentru a continua sã o faci. E greu sã recunoști asta... Am renunțat? Nu, Dar anunțați-mã când avem vreo șansã... Pânã atunci, îmi iau și eu dreptul de a mã pierde în mulțime, de a fluiera câte o centrare proasta și de a aștepta un sfârșit de sezon favorabil. Soluții mai bune nu vãd.
