7 Mai. Ramón Sánchez Pizjuan. Un pusti aseaza balonul pe punctul de la unsprezece metri. Trage puternic, cu sete, cu tupeu, cu curaj chiar. Mingea loveste transversala si intra in poarta. Astfel a explodat in fotbalul mare una din legendele Stelei, cel mai reprezentativ jucator al nostru.
22 de ani mai tarziu. Acum este om matur, in cea mai buna perioada a vietii, cum se spune. Acelasi entuziasm insa, aceeasi dragoste pentru Steaua o emana Marius Lacatus prin tot ceea ce face. Si atunci, dar mai ales acum, Marius este constient ca are un sprijin neconditionat din partea noastra. Stie cat de mult iubim Steaua, el fiind inainte de toate suporterul Stelei.
Sigur, nu este cel mai bun antrenor din istoria fotbalului, poate nu este cel mai bun antrenor din Romania, lucrurile astea nu am de unde sa le stiu. De un lucru sunt insa sigur, perioada acesta de la Steaua poate insemna explozia antrenorului Lacatus, asemenea rebelului de acum 22 de ani de la Sevilla.
Desi nu sunt adeptul sintagmei "ce-ar fi daca... ", acum o sa va propun doua exercitii de imaginatie.
In primul rand, ce-ar fi fost daca jucatorul Lacatus nu se ducea la nea Imi, in acea seara de poveste, spunandu-i ca el e pregatit sa bata penalty-ul? Spunandu-i sa-l lase sa bata penalty-ul ca il face antrenor mare? Sau, mai rau, daca rata acel penalty? Ar mai fi avut aceeasi evolutie a carierei? Nimeni nu poate raspunde la acesta intrebare, desi exista exemplul multor jucatori foarte talentati care s-au pierdut pe drum din cauza unor momente mai putin reusite in carierele lor. Psihicul uman inca nu este inteles de nimeni si lucreaza ciudat uneori.
Al doilea exercitiu de imaginatie ne aduce in anul de gratie 2008. Ce-ar fi daca antrenorul Lacatus ar ajunge cu Steaua in grupele UCL (nu stiu de pe care loc) unde am avea o prezenta mult mai consistenta decat in sezonul 2006-2007? Imposibil? Poate asa gandeau si cei care l-au vazut pe Marius asezandu-si mingea la punctul cu var in 1986, mai ales ca inaintea lui au ratat jucatori cu experienta.
Sa ne intelegem, nimeni nu se naste antrenor mare. Daca luam exemplul cel mai actual, Mourinho, am vedea ca si el a avut o explozie neasteptata la Porto: Cupa UEFA, titlul in Portugalia si UEFA Champions League. De ce nu ar fi la fel si in cazul lui Lacatus? Dupa ce si-a facut ucenicia in antrenorat la echipe mici, poate ca acum a venit clipa pentru cea de-a doua explozie a Fiarei...
Asadar domnilor, ce-ar fi daca...
P.S. In incheiere, ca tot se vorbeste incredibil de mult despre presa, intoxicarile ei, adevarurile pe care le spune si scandalurile pe care le isca, va invit sa cititi ceva:
cand fiecare articol e o poezie, cand fiecare imagine descrisa aduce cu o pictura renascentista, cand fiecare cuvant curge natural din precedentul, precum cursul unui rau, cand fiecare amintire va aduce o lacrima de nostalgie, cand fiecare gazetar va compune, il loc doar sa scrie... atunci si doar atunci, fiecare meci de fotbal va mai fi ce-a fost odinioara: o sarbatoare, prilej social, care indiferent de final, aduce pe un stadion mii sau zeci de mii de oameni cu aceeasi mare pasiuni, fotbalul... si atat...
FORZA Steaua! SEMPER SUPERIORES!
Marius
