La meciurile Naționalei de la Euro 2008 sunt prea puține bilete. De parcã mai mirã pe cineva! Aceeași poveste a fost la recentele meciuri de tenis și la cam toate evenimentele sportive mai importante în care sunt implicate echipele naționale ale României. Nu citez surse (povestea e oricum acoperitã cam de toatã lumea), și nici nu cred ca are rost sã ne legãm de numere, dar ideea principalã e clarã: atunci când se face împãrțeala, suporterul de rând e la categoria celor cãrora "le dãm dacã mai rãmâne ceva".
Întâi trebuie sã-și facã plinul mai-marii Ligii și Federației. Apoi, "șmecherii" din categoria lui Becali (care se pare cã a primit în jur de 180 de bilete - oare îi ajung pentru toți verii?). Urmeazã jucãtorii, și de-abia la urmã "prostimea", în condițiile în care dai telefoane în disperare și încerci sã te înscrii pe liste ca tot omul, dar nu ai aproape nicio șansã dacã nu cunoști pe cineva care sã-ți opreascã și ție. Victor Pițurcã spune cã "jucãtorii lui trebuie sã primeascã atâtea bilete câte au nevoie".
Nu am nimic cu jucãtorii echipei naționale. Trebuie sã-i respectãm, trebuie sã le dãm și lor câte 5-10 bilete de om, dar mã întreb când vor înțelege aceștia cã talentul de dat cu piciorul în minge nu are absolut nicio valoare fãrã cei care susțin pânã la urmã fenomenul fotbalistic. Noi plãtim intrarea la meciurile mai puțin strãlucitoare, noi cumpãrãm tricouri, fulare și alte materiale, noi consumãm reclama care se vinde la TV când e fotbal.
Fãrã noi nu se poate. Noi suntem fotbalul. Tratați-ne în continuare așa și în cele din urmã vã veți cãuta locuri de muncã la care sã vã puneți în valoare celelalte talente. Mai știți sã faceți ceva în afarã de fotbal? Nu? Bãgați bine la cap: salariile voastre depind de noi, fraierii.