"Dacã nu confirmã la Europene, Dragoș nu va merge la Olimpiadã", spune Doina Sava, antrenoarea lui Dragoș Coman.
Cu baremul olimpic îndeplinit încã de anul trecut, de la Mondialele Universitare, înotãtorul stelist nu se poate culca pe o ureche. Naționalele din februarie și Europenele din martie sunt concursurile la care trebuie sã se dovedeascã în formã pentru a participa la a treia și, foarte probabil, ultima Olimpiadã din carierã, ca sportiv.
Beijing, episodul pilot
Dragoș Coman este unul dintre cei trei înotãtori români care și-au îndeplinit deja baremul pentru participarea la Jocurile Olimpice.
Alãturi de Camelia Potec și Rãzvan Florea, este sigur de prezența sa la Beijing, în luna august a acestui an.
Pânã atunci, cu sprijinul federației de specialitate, sportivul clubului roș-albastru va fi prezent peste câteva zile la un puternic turneu preolimpic ce se va desfãșura chiar în bazinul destinat Olimpiadei. "Vor fi șase zile de competitițe", spune antrenoarea Doina Sava, "prilej pentru Dragoș sã se familiarizeze cu tot ce este acolo.
Olimpiada este vârful, trebuie sã dai tot ce ai mai bun din tine.
Pentru a fi foarte bine pregãtit, e important sã cunoști condițiile în care se va desfãșura concursul. Întotdeauna, la acest nivel, e o nebunie, aglomerație uriașã, nu ai voie sã circuli decât prin locuri speciale, iar dacã știi dinainte tot ce ține de organizare, poți sã te concentrezi mai bine pentru competiție".
Durerea dintre degete
Doina Sava este antrenoarea lui Dragoș de când acesta avea 10 ani.
I-a fost chiar și dirigintã, timp de opt ani. Prin urmare, îl cunoaște foarte bine.
"Cea mai mare durere în ce privește cariera lui, am trãit-o în 2000, la prima lui Olimpiadã, când a fost atât de aproape de medalie.
"Își apropie mult arãtãtorul de degetul mare. Distanța este, în acest caz, invers proporționalã cu durerea. ªi-a dorit ca Dragoș sã fie primul medaliat olimpic la înot din România, dar n-a fost sã fie.
A reușit performanța aceasta constãnțeanul Rãzvan Florea, bronz la Atena 2004, în proba de 200 metri spate.
În schimb, stelistul Coman este primul medaliat mondial român, bronz la Barcelona (2003), în proba sa favoritã, 400 metri liber.
Sã nu se culce pe-o ureche, asta își dorește Doina Sava din partea lui Dragoș. "Nu e vorba de asta", crede sportivul. "Trebuie doar sã nu uitãm cã e greu de obținut un timp de vârf de formã la mijlocul perioadei de pregãtire pentru Olimpiadã.
Nimeni nu se culcã pe-o ureche..."
Constantin PIªTEA
Extras din Observatorul Militar, Nr.3/2008
