Mi se întâmplã câteodatã ca, fiind la volanul mașinii și intrând în București sau pe una din cele douã autostrãzi românești, sã mã las pradã unui mic exercițiu de imaginație: încerc sã privesc locurile prin ochii unui turist strãin, care vine pentru prima oarã în România, țarã despre care nu știe decât generalitãți și pe care o descoperã pas cu pas. Compar deci strãzile, asfaltul, clãdirile, arhitectura, luminile, îmbrãcãmintea oamenilor, gradul de curãțenie cu corespondentelor lor din Budapesta, Praga sau Viena. ªi sã descopãr cât de departe este Bucureștiul de aceste orașe. Sau cât de aproape. Senzațiile diferã.
Propun deci un exercițiu asemãnãtor în cazul Stelei. Nu e nevoie sã fiu un strãin, e suficient sã fiu…strãin de fotbal. Sau hai sã zicem un cetãțean mediu, nu microbist, care cunoaște doar generalitãți despre « sportul rege ».
Intru pe internet, dau un search « Steaua București » și dupã ce depãșesc confuzia celor douã situri ce par ambele oficiale (www.steauafc.com și www.fcsteaua.ro), accesez situl oficial. Rãmân cu o impresie în general plãcutã. Desigur, nu sunt dat pe spate, dar pare ok. De când a fost « reamenajat », situl acestei echipe de fotbal despre care toți prietenii mei microbiști vorbesc toatã ziua (majoritatea fiind suporterii ei) aratã chiar bine. Nu mã adâncesc în probleme spinoase, precum lipsa unui magazin online funcțional, ci rãmân la un nivel strict informativ. Aflu câte ceva despre echipã, despre istorie, despre prezentul ei, vãd declarațiile unor oameni despre care aud vorbindu-se mereu.
Dacã deschid televizorul, regãsesc nume care pânã și mie îmi spun ceva. Am auzit pânã și eu de Marius Lãcãtuș, se pare cã steliștii țin extrem de mult la acest fost mare fotbalist care a ajuns pentru prima oarã antrenor al echipei. Am auzit chiar și de Adrian Ilie, observ cã este manager al echipei și observ cã are niște declarații de bun simț, care nu ies din nota obișnuitã și nu cad în grotescul altor personaje din fotbalul românesc. De Valeriu Argãsealã, președintele Stelei din câte înțeleg, n-am auzit. Vãd însã cã vorbește mult peste media « oamenilor de fotbal ». Frazele lui chiar sunt coerente și în orice caz fãrã greșeli gramaticale. Despre transferuri și alte amãnunte ce țin de fotbal nu sunt interesat, deci schimb canalul.
Mânat de curiozitate, fac o scurtã vizitã stadionului Stelei. Aflat la marginea Bucureștiului, într-un loc care permite totuși numeroșilor ei suporteri sã se desfãșoare (spre deosebire de cei ai altor echipe beneficiind de stadioane mai centrale), stadionul îmi lasã o impresie plãcutã. Deși înțeleg cã la meciurile de fotbal existã mereu o problemã cu înghesuiala de la casele de bilete, osberv cã stadionul Stelei are în jur de 20 de astfel de case, la care lucreazã îndeosebi niște fete foarte atrãgãtoare… În jurul stadionului este un asfalt cum nu au încã toate bulevardele Bucureștiului, iar tot complexul este pãzit de o firmã de securitate ce îmi inspirã seriozitate (mãcar din felul în care agenții ei își raporteazã prin stație orice mișcare a mea în incinta complexului). Nocturna nu este ca în Vest, ci dispusã pe patru stâlpi mari, însã gazonul și tabela par de nivel occidental. Magazinul cu materiale promoționale nu este foarte mare, însã remarc rapid cã echipamentul Stelei aparține unei celebre firme de profil. Ceea ce îmi pare o bilã albã. În plus, dau (din nou) peste vânzãtoare foarte atrãgãtoare.
Pe un panou aflat în incinta complexului sportiv citesc și palmaresul acestei echipe. Din puzderia de titluri și cupe (plus o cupã europeanã, din câte observ), înțeleg de ce toți prietenii mei steliști se împãuneazã atât de tare în fața amicilor «rivali».
Numele « Gigi Becali » nu-mi trezește niciun interes deși înțeleg, vag, cã are și el legãturã cu acest club de fotbal.
Morala poveștii: în spatele fanfaronadei zilnicei a numitului « Gigi Becali », la Steaua se petrec lucruri. Nu extraordinare, dar de la distanțã par bune. Criza de imagine provocatã de acest personaj straniu ESTE realã, însã ea ne este servitã zilnic numai nouã, suporterilor înfocați ai Stelei. Otrava ne ucide puțin câte puțin doar pe noi: personajul principal al acestei povești pare sã n-o fi observat și, oricum, dintr-un bun simț ereditar, a ales sã nu-i dea atenție.
Ovidiu
