Nãscut la 10 Mai, pe Mihai Stoichițã avea sã-l aștepte o cale regalã în fotbal. Cel puțin în raport cu cariera de jucãtor, navetist între Valea Jiului și Parcul cu Platani. ªcolit într-ale fotbalului la Dinamo, unde n-a jucat un singur minut în prima echipã, a optat pentru Petroșanii studiilor superioare. În ciuda unei abilitãți peste medie ca mijlocaș pe banda stângã, porțile naționalei i-au fost închise, totuși cucerind medalia de bronz cu naționala universitarã în Mexic. Ajungând inginer "pe bune" i-a spus pãrintelui sãu, fost ofițer de carierã în Armata regalã: "Tatã, eu mor fãrã fotbal !", astfel cã patalamaua îi stã stingherã printre trofee.
În vreme ce Steaua urca piscurile europene, între 1986-88, Stoichițã fredona în Crâng "Hai Buzãu, Buzãu !" Traiectorii paralele. În plus, în lumea bocancilor cu crampoane, ce rareori cocheta cu inteligența, Mihai avea un IQ supãrãtor, vorbind cursiv patru limbi strãine. N-a ezitat o clipã sã se arunce în treningul coach-ului (absolvise școala de antrenori ca șef de promoție), aceastã "cãmașã a lui Nessus" de pe stadioane. Secund al lui Paul Popescu. Apoi, mai sus, al lui Halagian la Dinamo. A avut de la cine învãța nu numai tactica "pârjolirii" ("focul pe ei !"), ci și dedesubturile tenebroase ale unui fotbal balcanic. Iar Soarta i-a surâs, mai repede decât visa, celui poreclit "Cocoșilã", la "Doi cocoși", unde foștii fotbaliștii continuau pregãtirea fizicã pe bazã de șpriț și exersau tenisul cu piciorul. Aici va intra în grațiile lui Dumitriu III, care îl va lua secund la Steaua, într-o perioadã fastã a ei. Primul sfat primit de la Sfynx: "Va trebui sã uiți de Dinamo, de tacticile lor de orice naturã și sã te dedici stilului ofensiv al echipei. Spectacolul primeazã!" Idee ce mergea pe sufletul lui Stoichițã, care în dragostea lui nemãrginitã fațã de fotbal credea cã "trebuie jucat pe cartea atacului, esențial fiind sã marci cu un gol mai mult decât adversarul".
Ucenicia la un tehnician serios, cu ceva Coverciano la bazã (prioritarã apãrarea ?!), pe fondul salbei de triumfuri, i-a prins bine, astfel cã la demisia neașteptatã a lui Þiți a preluat cârma echipei ca antrenor principal. Marele sãu ghinion a fost cã în acea ediție (1997/98) pe banca Rapidului a venit teribilul aranjor de culise, Mircea Lucescu (Cornel Dinu avea sã declare public cã atunci Rapid nu a jucat mai mult de 4 meciuri netrucate !), iar conducerea forte a Stelei cu Oțelea/ Alecsandrescu a fost mãturatã "politic", sub pretextul unor nereguli la contractul lui Ilie Dumitrescu în Anglia, fiind înlocuitã cu o troicã penibilã Gațu/Marcel Pușcaș/ Ticã Dãnilescu. Campania anti-Steaua a început cu virulențã(arbitri, vezi prestația gangsterului Marcel Licã în Regie la penultimul meci, și gazetari din toate azimuturile), geloși pe o invincibilitate atipicã, iar manageriatul clubului era intersat de tantiemele contractelor de vânzare.
Cu încredere în tinerii sãi fotbaliști, cu un Lãcãtuș loial, Steaua a câștigat al 20-lea ei titlul național (dupã vodevilul de la Craiova). Internațional, Steaua a eliminat dupã întâlniri dramatatice o serie de teamuri notabile (ÞSKA Sofia 3-3, 2-0, Fenerbahce 0-0, 2-1, Bastia 1-0, 2-3. A fost eliminatã de PSG din CL (3-0, la masa verde, respectiv 3-2 pe teren, 0-5, ultimul scor la fel de enigmatic precum acel 0-4 cu AC Milan din finala CCE) și apoi din Cupa UEFA de Aston Villa(2-1, 0-2). Suficiente argumente de a reconstrui o echipã, dar ospãtarul Viorel Pãunescu avea creionat planul Becali-Pițurcã. Un posibil antrenor de talie stelist va lua calea Armeniei, Panama, Kuwait. Mafia a doborât fie și o parte din poezia fotbalului.
Sã ne despãrțim de Stoichițã cu unul din gândurile sale memorabile: "Am avut de gând sã evoluez și eu 5 minute în tricoul oficial al Stelei. De ce ? Pentru ca la bãtrânețe sã-i spun fetiței mele, pe care o alintãm Smântânica « Sã știi, cã și tata a jucat 5 minute la Steaua !" Nu existã o mai tulburãtoare declarație de iubire...
Constantin Ardeleanu
Scuza-ma,o intrebare...acel '78' reprezinta dimensiunea in mmetri a cerebelului tau? Impresionant!