E greu. E greu sa fii stelist in ultima perioada. E greu sa urmaresti meciurile Stelei, e greu sa suporti interviurile si declaratiile celor din jurul echipei, e greu sa-l mai inghiti pe Becali si la fel de greu e sa le mai acorzi credit celor ca FLovin, Ovidiu Petre si, mai ales Surdu. Mi-e greu sa ma gandesc pe ce baza se face totusi selectia la Steaua si mi-e imposibil sa gasesc explicatii logice la cum au ajuns unii "fotbalisti" la aceasta echipa.
Urmaresc meciurile ros-albastre de ani de zile, cred ca pot numara pe degetele de la o mana partidele pe care nu le-am vazut in ultimii 10 ani si pot spune cu siguranta ca nu imi amintesc de o echipa mai slaba, mai lipsita de ambitie si daruire, cu jucatori atat de timorati si, sa nu ne ferim de adevar, mai lipsiti de valoare. O echipa atat de slaba incat au "reusit" un 1-1 chiar si cu o echipa care s-a dat deoparte si care a inscris din greseala, in ultimul minut. Ce poate fi mai rau? (In viziunea mea ar fi fost foarte rau sa ii batem pe cei de la Gloria Buzau)
Imi amintesc niste lucruri elementare pentru un stelist. Daca urmareai Steaua jucand, in Ghencea sau la televizor, chiar daca lua bataie, exista o placere in a-i vedea. Era o placere si o satisfactie pe care numai cei cu sange rosu albastru o simt si o inteleg. Stiu ca pentru unii mai putin microbisti pot parea de neinteles dar cei care simt ca mine stiu despre ce vorbesc.
Ultimul meci la care am SIMTIT a fost meciul cu Dinamo Kiev, acel 1-4 neverosimil din Ucraina. Cateodata stau si urmaresc golurile meciului; stiu, e o palida amagire tinand cont de prezentul Stelei dar mi-e dor de acea stare de spirit, mi-e dor de acele emotii. Cred, si multi sunt de aceasta parere, ca acela a fost varful de forma a actualei generatii. Se vorbeste si de noroc, pot fi de-acord si cu asta, dar ma refer si la atitudine, la dorinta si placerea de a juca fobal, elemente care mie imi pare ca lipsesc acum echipei. Dica, providential in acel meci ("Du-te Dica, Du-teee"), jucatorul de la care toti asteptam atat de mult, se pare ca a intrat intr-o stare de autosuficienta, putinele sclipiri care le-a mai avut de atunci sunt departe de ceea ce trebuie sa ofere un fotbalist al acestei echipe. Sincer imi doresc ca el sa plece, consider ca si-a facut
datoria si probabil are nevoie de o noua provocare.
As vrea sa vorbesc un pic si de Goian si sa ma inteb, retoric, de ce multi jucatori romani joaca din ce in ce mai prost dupa ce presa ii lauda. Imi amintesc osanalele la adresa lui Goe dupa meciul cu Olanda. Cred ca era deja transferat la toate echipele de top din Europa, alt fundas ca el nu mai exista. Sa nu ma inteleaga nimeni gresit, il admir pe Goian dar iata ca nu se dezminte nici el, dupa toata aceatsa campanie din ziare si televiziune a inceput sa joace prost si neglijent, faza golului din meciul cu Slavia sta marturie.
Iata deci ca doi dintre jucatorii exponentiali nu dau randamentul scontat, accidentarile au ravasit echipa in acest sezon (si aici, ma indoiesc de profesionalismul celor care se ocupa de pregatirea fizica a echipei) si, de parca nu ar fi fost indeajuns, campania dezastruoasa de transferuri. Primul care imi vine in minte este acest Surdu. Imi pare rau pentru el, e
brasovean, dar nu il suport. Eu nu inteleg cum acest copil joaca fotbal, ce sa mai vorbesc despre venirea lui la Steaua. Am amici care joaca fotbal mai bine ca el si cred ca nu exagerez. Nu stie sa preia, nu stie sa suteze, NU STIE SA PASEZE! Nici nu vreau sa-mi reamintesc ce salariu are. Singura explicatie care mi-o pot da in legatura cu insistenta cretina a patronului in
legatura cu acest jucator este ca si-a dat seama ca cei de la Cluj i-au dat o tzeapa fina si acum spera/insista ca Surdu sa confirme. Nu o sa se intample niciodata!
Scriu toate acestea cu gandul la meciul de aseara din Cupa Romaniei, 2-0 cu Unirea Urziceni. Nu mi-a venit sa cred ceea ce vedeam si auzeam pe teren. Cand si unde, cine si cum si-a permis sa strige catre Steaua : "Plecati acasa!". Da, daca nu suntem iubiti unde jucam, provocam dusmania, provocam injuraturile suporterilor adversi dar exista o doza de respect, de frica uneori. Chiar si Giulesti si/sau Stefan cel mare. NICIODATA, si sunt convins de acest lucru, Steaua, jucatorii si jocul ei nu a provocat lehamite si sila. Aseara mi-a fost rusine ca sunt stelist.
Din fericire nu am puterea sa ma dezic de culorile mele preferate, chiar daca imi jur ca macar sa nu ma mai uit la meciuri pana nu se schimpa ceva. Asa am facut si aseara, mi-am zis ca astept schimbarile din iarna inainte sa mai urmaresc vreun joc.
Probabil nu voi reusi. Jucam cu Arsenal in curand si imi astept amicii la mine. Macar sa bem un pahar de vin si sa ne aducem aminte de meciul cu Dinamo Kiev. Sau Lens. Sau Valencia. Sau...
kreepy
.
.