Florinel Coman și România U21: “Steaua (FCSB) merită mai mulți jucători la națională”
După Florin Tănase, e rândul lui Florinel Coman să se declare nemulțumit de numărul mic de jucători convocați la națională de seniori. Inițial, Contra l-a chemat doar pe Romario Benzar, însă l-a chemat apoi și pe Dennis Man de la tineret după accidentarea lui Gicu Grozav.
Florinel Coman e la naționala U21, care se pregătește cu Spania pentru meciurile tari de la EURO 2019. Alături de Florinel Coman, Mirel Rădoi i-a mai convocat pe Dennis Man (chemat apoi la naționala mare), Dragoș Nedelcu, Andrei Vlad și Olimpiu Moruțan.
„Ne bucurăm că suntem 5 jucători la U21, trebuie să dăm totul pentru această echipă, suntem convocaţi şi vom da totul pentru acest grup. Aici nu este vorba de vedetă sau ceva de genul, am venit, suntem convocaţi şi vom da totul pentru aceste două meciuri de pregătire şi vom continua drumul spre Euro, să ne pregătim foarte bine pentru acele meciuri” a spus atacantul de 20 de ani.
Întrebat dacă FCSB merita să aibă mai multi jucători convocați la prima reprezentativă pentru meciurile cu Suedia și Insulele Feroe, Coman a răspuns: „Ce pot sa spun, acum îl avem doar pe Benzar la echipa mare (n.r. – ulterior a fost convocat și Dennis Man după accidentarea lui Gheorghe Grozav). Părerea mea e ca trebuiau convocați mai multi de la Steaua (FCSB), dar nu e treaba mea. Nu am ce să spun mai mult”.
Echipa națională de fotbal Under 21 a României va efectua un stagiu de pregătire în Spania în perioada 19-26 martie, în cadrul căruia va disputa doua partide amicale cu Spania (21 martie), la Granada, și cu Danemarca (25 martie), la Marbella.
Iulian Cristea despre Steaua și Becali
FC Steaua a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Astra Giurgiu, în etapa a II-a a play-off-ului campionatului naţional de fotbal Liga I. Au marcat Gnohere ’29 şi Iulian Cristea ’32, fundaşul fiind la primul gol în tricoul roș-albaștrilort.
”Eu zic că m-am adaptat foarte bine, băieţii m-au primit foarte bine, un grup unit, un grup bun. E o atmosferă foarte bună, doar noi mai trebuie să jucăm în teren şi să aducem victoriile. Un coleg nou în apărare, asta e viaţa de fotbalist, azi eşti acolo, mâine eşti dincolo. Mă bucur că am ajuns în sfârşit la Steaua şi sper să continui pe acest drum”, a spus Iulian Cristea.
Despre criticele patronului, Cristea spune că sunt ceva normal: ”M-am obişnuit, vă daţi seama. Aşa e normal, să te critice. Presiunea este mare, vă daţi seama. CFR a bătut, era la opt puncte, trebuia sa micşorăm distanţa. Sperăm să continuăm aşa.”
Jucătorii steliști speră la titlu: ”Da, vă daţi seama că suntem încrezători. Mai sunt opt etape, jucăm de două ori cu CFR. Suntem încrezători.” – Cristea.
X Ray