Cu o oarecare întârziere public a treia parte a serialului ce încearcă să desluşească adevarul din spatele sloganului idiot „FCSB nu e Steaua!”. De ce aşa de târziu? Din două motive.
- După ce UEFA a dat undă verde echipei să participe în preliminariile Champions League (contrar aberaţiilor unora), era evident că orice aş fi scris ar fi fost o simplă anexă la un adevăr incontestabil. Asta e Steaua din punct de vedere fotbalistic – recunoscută ca atare de FRF şi UEFA, instanţele supreme ale fotbalului autohton şi european.
- Există o categorie de foşti suporteri ce nu vor accepta vreodată această realitate. Oricâte argumente contrare s-ar fi adus (şi ţineţi minte că tot ce s-a zis pe aici din decembrie încoace de către aşa-zişii „fcsb”-işti s-a împlinit întocmai), mintea lor nu e în stare să proceseze noile informaţii şi să se comporte ca atare. În cazul lor trebuie să vorbim de „fanatism”; or în cazul fanaticilor dezbaterea nu-şi are sensul. Cel mult îi laşi să se bălăcească în noroiul ignoranţei.
Mai întăi să facem o recapitulare a primelor două capitole ale serialului (le puteţi citi aici şi aici).
- Am vorbit despre condiţiile înfiinţării unui club sportiv, arătând că nu era nevoie de existenţa unei mărci înregistrate la OSIM în momentul depunerii actelor la Registrul Comerţului
- Am arătat diferitele tipuri de cluburi sportive prezente în legislaţia românească şi cum acestea au definit, până la urmă, istoria Stelei din 1991 încoace.
- Ne-am amintit de modul în care Steaua a intrat în posesia lui Becali şi cum marca Fotbal Club Steaua Bucureşti a fost înzestrată cu o siglă ce nu îi aparţinea din punct de vedere legal.
- Am subliniat importanţa Registrului Sportiv şi a Certificatului de Identitate Sportivă pentru entităţile ce se ocupă de sport, fie ele societăţi comerciale, persoane juridice de drept public sau privat.
Principala acuză adusă FRF-ului de către MAPN-işti e că nu-şi respectă propriile regulamente şi că schimbarea denumirii din Steaua în FCSB ar fi trebuit penalizată prin excluderea din competiţiile FRF şi UEFA. „Abuzul” celor două organizaţii ale fotbalului a cauzat chiar conceperea unei scrisorele adresate DNA-ului (vorba vine adresată; niciun revoluţionar nu a avut curajul să o depună la registratura DNA). E oare aşa? Păi să vedem.
Până la începutul sezonului 2014-2015, FRF a utilizat vechiul Regulament de Organizare a Activităţii Fotbalistice. Vom vorbi şi despre cel nou dar mă interesează cel vechi pentru că găsim o detaliere a unui amănunt deosebit de interesant. Pentru a putea fi afiliat, un club de fotbal trebuie să depună o cerere de afiliere care să conţină mai multe date. Cinci din ele ne interesează în mod direct:
- Denumirea structurii sportive
- Sediul: localitatea, strada, judeţul/sectorul
- Numărul de identificare al structurii sportive
- Numărul şi data emiterii Certificatului de Identitate Sportivă
- Sigla/logo-ul şi denumirea, înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci
Ce înseamnă denumirea structurii sportive? MAPN-iştii zic că e vorba de denumirea mărcii – adică FCSB, după noile realităţi. Dacă aţi citit acest serial de la început, sunteţi în măsură să le replicaţi: „Vorbiţi prostii!”. Denumirea structurii sportive e cea regăsită în Certificatul de Identitate Sportivă iar faptul că următoarele trei puncte ale cererii sunt elemente regăsite în acelaşi certificat dovedeşte veridicitatea acestei explicaţii. Uitaţi-vă pe acest certificat-tip: rubrica cu numele clubului se cheamă „Denumirea structurii sportive”. Ca pentru proşti.
Care e denumirea structurii sportive a clubului condus momentan de Becali? FOTBAL CLUB STEAUA BUCUREŞTI. Nu FCSB.
După cum se vede, necesitatea unei mărci îşi face apariţia în cuprinsul acelei cereri, la punctul g. Şi aici găsim ceva extrem de discutabil, ce ar fi putut fi folosit de un avocat şiret pentru a împiedica înscrierea Stelei în campionat: în loc de „denumirea mărcii”, juriştii FRF folosesc doar cuvântul „denumirea”, ce ar putea conduce la ideea obligativităţii ca denumirea structurii sportive să se regăsească întocmai în denumirea mărcii – Fotbal Club Steaua Bucureşti să aibă neapărat marca Fotbal Club Steaua Bucureşti şi nu marca FCSB.
Problema contestatarilor e însă simplă: regulamentul în funcţiune în decembrie 2014, adică data când FC Steaua Bucureşti a pierdut marca Fotbal Club Steaua Bucureşti, e altul. Îl găsiţi pe site-ul FRF. În acesta, cererea de afiliere depusă de un club sportiv NU MAI CONŢINE vreo referire la marcă. Niciuna. Nu voi pune aici textul integral, am precizat unde îl puteţi găsi – cerinţele privitoare la Certificatul de Identitate Sportivă rămân la locul lor, aşa cum era normal, dar dispare cerinţa privitoare la logo/siglă şi denumirea mărcii.
După cum se observă, un club sportiv are trei tipuri de identităţi. Una legală, înregistrată la Registrul Comerţului, ce îi defineşte personalitatea juridică. Una sportivă, înregistrată la Registrul Sportiv, ce îi defineşte personalitatea fotbalistică. Una comercială, înregistrată la OSIM, ce îi defineşte dreptul de proprietate intelectuală. Cea mai importantă e identitatea sportivă, căci ea îi conferă dreptul de a juca în competiţii UEFA şi a-şi împlini obiectivele din statut. Cea mai puţin importantă e marca – nu numai că nu e necesară la înregistrarea unei societăţi comerciale sau la înregistrarea unui club sportiv, dar nu mai joacă niciun rol în afilierea la FRF. Şi chiar dacă momentan Steaua foloseşte marca comercială FCSB, numele său e Fotbal Club Steaua Bucureşti în toate actele ce contează.
PS. În aceeaşi scrisorică amuzantă, MAPN-iştii aberează despre nevoia de a prezenta dovada patrimoniului în cazul unui club de fotbal afiliat FRF, cerând ca Steaua să arate dovada transferului de patrimoniu de la CSA la AFC Steaua Bucureşti din anul 1998. Reiau ce am spus în primul capitol al serialului: patrimoniul iniţial al SC Fotbal Club Steaua Bucureşti îl constituie suma de 90.000 lei (sau echivalentul său din 2003); nu există nicio nevoie legală pentru ca societatea să deţină sigle, mărci, stadioane, fotbalişti sau palmares.
În episodul următor vom continua analiza și expunerea de motive.
Autor: Alexandru H