Sumo croat pe noroi… Gazon de Liga a 5-a din Papua! Un arbitru portughez care a tolerat inadmisibil intrările la rupere și coatele fără număr date de jucătorii de la Hajduk și i-a îngălbenit pe steliști!
Hajduk Split este alături de Dinamo Zagreb una dintre forţele fotbalului croat, un fotbal care a dat vicecampioana mondială de anul acesta.
Un egal pentru Hajduk Split. Croați pleacă în retur cu prima șansă teoretică, pentru că le trebuie cel puțin o remiză „ne-albă”. Cu 2 variante din cele 3 posibile (victorie, egal și eșec), croații își simt deja sacii în căruță.
Nu se poate compara partida Stelei de aseară cu dubla împotriva celor de la Rudar. În primul rând Hajduk este peste sloveni, dar cele mai importante aspecte sunt condițiile în care s-au disputat cele 3 meciuri.
- Arena Națională și stadionul din Slovenia sunt parfum față de desfundătura de la Split. Arena Națională nu are iarba, pe alocuri, dar nu au fost gropile și noroiul de pe stadionul croaților!
- Canicula de la Split (37 de grade anunțate la ora partidei).
- Toleranța suspectă a arbitrului portughez la coatele și intrările la oase ale croaților, care au intrat pe teren setați să intimideze prin contacte de K1. Steliștii nu aveau nicio șansă să continue vreo acțiune pentru că erau imediat culcați la pământ. Însă atacatorii nu au primit și cartonașe galbene, când era cazul. Astfel, din partea arbitrului nu a fost nicio descurajare pentru ghiolbani.
În ultimele secunde Steaua putea da lovitura. Moruțan reușește o fază superbă în flancul stâng, ca un număr de magie. Un-doi cu Teixeira și șut cu stângul la coltul lung, respins însă de portar!
Partea proastă este că am rămas într-un singur fundaș central. Bălașa și plomba Momcilovic sunt accidentați. De râsul lumii!
VIDEO. Super fază, care putea să facă returul mai liniștit
Echipele de start
- Hajduk: Posavec – Juranovic, Mikulic, Vucur, Lopez, Fomitschow – Juric, Barry, Caktas – Ivanovski (Said 64′), Gyurcsó (Sego 56′)
- Rezerve: Ljubic, Futacs, Sego, Palaversa, Said, Tudor, Ismajli
- FCSB: Bălgrădean – Benzar, Planic, Bălaşa, Momcilovic (J. Morais 45′) – Pintilii, Filip – Man (Jakolis 46′), Fl. Tănase (Moruţan 87′), Teixeira – Gnohere
- Rezerve: Vlad, Nedelcu, Fl. Coman, Morutan, J. Morais, Jakolis, Rusescu
Așteptăm returul!
X Ray
Preview Hajduk
VIDEO. Hajduk vs Steaua (FCSB) – Preview Hajduk
Prima manșă din turul 3 preliminar al Europe League, dintre FCSB și Hajduk Split se va disputa joi, de la ora 21:45, în deplasare.
Hajduk, care a terminat pe locul al treilea în sezonul trecut al campionatului croat şi a jucat finala Cupei Croaţiei, va fi gazdă în primul meci cu FCSB, pe 9 august, manşa secundă urmând să aibă loc la Bucureşti, pe 16 august.
Hajduk a învins cu 3-2 joi seara, la Sofia, după 1-0 în prima manşă. Pe stadionul ”Vasil Levski”, pentru Hajduk au marcat Stanko Juric (25) şi Mijo Caktas (55 – penalty, 87), iar pentru Slavia au înscris Galin Ivanov (45 – penalty) şi Gheorghi Iomov (70).
Antrenorul Zeljko Kopic a aliniat echipa Marin Ljubic – Josip Juranovic, Bozo Mikulic, Borja Lopez, Andre Fomitschow – Mijo Caktas (căpitan), Hamza Barry (Stipe Vucur, 77), Dino Besirovic (Stanko Juric, 7) – Toma Basic, Ahmed Said, Adam Gyurcso (Michele Sego, 65). La Hajduk Split joacă și fostul dinamovist Steliano Filip.
Hajduk a jucat de cinci ori cu echipe româneşti în cupele europene, având succes în majoritatea duelurilor.
Prima confruntare a fost cu Universitatea Craiova, în ediţia 1983-1984 a Cupei UEFA, când croaţii s-au impus cu 1-0 pe teren propriu, Universitatea a învins cu 1-0 în Bănie, dar Hajduk a câştigat cu 3-1 la loviturile de departajare.
În ediţia 1994-1995 a Ligii Campionilor, Hajduk a făcut parte din Grupa C, alături de Steaua (actuala FCSB), ”roş-albaştrii” câştigând cu 4-1 pe stadionul Poljud, iar Hajduk cu 1-0 la Bucureşti.
În Europa League, ediţia 2010-2011, Hajduk trecea în turul al treilea preliminar de Dinamo Bucureşti, după 3-0 şi 1-3, iar în play-off o elimina pe Unirea Urziceni cu 4-1 şi 1-1. În stagiunea 2016-2017, croaţii o eliminau pe CSMS Iaşi din turul al doilea preliminar după 2-1 şi 2-2.
În actualul lot al croaţilor de află portarul Tomislav Duka, venit vara aceasta de la CFR Cluj, precum şi atacantul macedonean Mirko Ivanovski, fost la Astra Giurgiu şi CFR Cluj. Croatul Antonio Jakolis, care joacă în prezent pentru FCSB, a trecut pe la Hajduk Split.
Adversara celor de la FCSB din turul 3 preliminar al Europa League, Hajduk Split, e recunoscută pe plan european și prin fanii săi. E al doilea club din Croația, ca importanță, după Dinamo Zagreb, însă suporterii săi formează cea mai veche facțiune de ultrași din Europa și una dintre cele mai dure. Torcida Split a fost înființată în 1950 de un grup de marinari pasionați, iar de tunci suporterii au ieșit în evidență prin violențe și incidente majore.
Din această cauză, echipa chiar a fost exclusă de trei ori din cupele europene. Nu au scăpat de agresiunea ultrașilor nici propriii jucători. În urmă cu câteva luni, Memolla, Futacs, Hamza, Savvas și Said au fost agresați, iar Futacs chiar a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Filmul incidentelor provocate de Torcida Split:
- în 1961, la 11 ani după înființare, ultrașii din Torcida Split au atacat un arbitru pe teren, după ce acesta anulase un gol
- în 1974, suporterii le-au transmis oficialilor din armată, prezenți la un meci, să iasă de pe teren și i-a forțat să o facă în cele din urmă
- în 1984, Hajduk a primit interdicție trei ani în cupele europene după un ritual straniu. Mai exact, suporterii au sacrificat un cocoș pe teren înaintea unui meci cu Tottenham
- în 1988, după ce își ispășiseră suspendarea, a urmat o altă suspendare. Fanii au distrus tot ce au întâlnit în cale în orașul Marseille, după un meci din cupele europene
- în 1990, jucătorii lui Hajduk au scăpat ca prin minune de la bătaie, după ce membrii din Torcida Split au intrat pe gazon la un meci cu Partizan Belgrad
- în 2000 rivalitatea cu Dinamo Zagreb și-a consumat unul dintre cele mai violente momente în finala Cupei
- în 2001, un an mai târziu, ultrașii d-au bătăt din nou cu rivalii de la Dinamo Zagreb și de această dată tot într-o finală de Cupă
- în 2017, într-un meci cu Everton din Europa League, fanii croați s-au bătut cu oamenii de ordine de pe stadionul britanicilor
- în acest an, cinci jucători de la Hajduk, Memolla, Futacs, Hamza, Savvas și Said, au fost bătuți de fani din cauza rezultatelor proaste. Cel mai grav a fost atacantul Futacs, care a primit îngrijiri medicale
- Torcida Split are „ramuri” și în alte țări, fiind în relații „înfrățite” cu omologii de la Benfica
Ultrașii de la Torcida Split sunt localizați în peluza nord a stadionului „Poljud”, de 35.000 de locuri, care devine un adevărat vulcan în timpul meciurilor importante.
Torcida Split a devenit și subiect de film. O platformă media din Marea Britanie a realizat un fel de documentar scurt, în care povestește o „istorie a rezistenței și a rebeliunii”.
Torcida Split a avut însă și un rol pozitiv de-a lungul timpului. Episodul din octombrie 2012 a rămas cunoscut, când ultrașii au salvat clubul de la faliment, când, după protestele repetate, aceștia au reușit să convingă primarul să semneze pentru un credit. În caz contrar, echipa intra în faliment.
X Ray