FCSTEAUA.RO

Egal nebun între FCSB și CSA în Liga Elitelor U19

FC Steaua (FCSB) si Steaua (CSA)  s-au întâlnit în Liga Elitelor Under 19, într-un meci mai mult decât ciudat, intre doua echipe care declara sus și tare că, fiecare dintre ele, sunt adevăratele continuatoare ale Stelei 1947 care cucerea în 1986 Cupa Campionilor Europeni.

FC Steaua (FCSB) și Steaua (CSA) au terminat la egalitate partida retur din Liga Elitelor U19, scor 3-3. În tur, FC Steaua (FCSB) s-a impus cu 4-1.

CSA a început mai bine partida și a reușit să înscrie de două ori în prima parte a jocului. După pauză, FCSB și-a revenit și a restabilit egalitatea, 2-2. CSA a preluat conducerea, 3-2, însă pe final FCSB a stabilit scorul final, 3-3.

FC Steaua (FCSB) U19 are o echipă mai slabă decât în sezonul trecut, fără 7 titulari. Robert Ion, Ovidiu Horșia și Cristian Dumitru, toți titulari eligibili pentru U19, sunt împrumutați la Academica Clinceni. Tudor Moldovan, titular în sezonul trecut la FCSB U19, e împrumutat la Farul, la fel ca Daniel Toma și Emilian Pacionel.

Pe lângă cei 6, FCSB U19 l-ar mai fi putut folosi și pe Ianis Stoica, dar e împrumutat la Dunărea Călărași.

FCSB și CSA sunt vecine de clasament. FCSB este pe 5, cu 17 puncte, iar CSA pe 6, cu 12 puncte.

„Suntem foarte dezamăgiţi, am pierdut două puncte pe greşelile noastre. Prima repriză am început moale, am reuşit să revenim în cea de-a doua, dar nu a fost de ajuns.  Eu îmi doresc să joc cât mai bine şi poate, în viitor, voi ajunge la prima echipă. Este important să te pregăteşti cu jucătorii de la prima echipă. Creşti mult în valoare, primeşti sfaturi de la jucători precum Pintilii. Este important.” a declarat Laurenţiu Ardelean, jucător la FCSB.

Meciul integral este aici: https://www.youtube.com/watch?v=GS-AW_swCSQ

X Ray

Exit mobile version