E Steaua noastră!

Un pas inainte!

O Arenă dezolant de goală și o mică galerie ce se naște… Steaua-Villarreal în Europa League…

Speriat de ultimele goange ale lui Enache, Reghe a început partida cu o mișcare care m-a pus pe gânduri: a ”rupt” cuplul Tamaș-Toșca, ce se dovedise singurul cât de cât solid, trimițându-l pe primul pe dreapta și punându-l în locul lui pe Moke. Și totul a început cât se poate de prost, congolezul alternând intervențiile bune cu chifle ce ne-au dat fiori. Spaniolii (dacă le putem zice așa…) s-au înfipt bine în teren, arțăgoși, sâcâitori, gata să muște din gazdele ce păreau timorate. Nu știu de ce, dar galbenii mi-au amintit de… Steaua lui Reghe și Neubert, cu pressingul acela sufocant care nu lăsa adversarul să miște… Și, colac peste pupăză, la  cu o fază care nu anunța nimic, mingea a sărit în careul nostru (că aia numai pasă n-a fost), Toșca parcă s-a fript cu mingea și pârdalnicul ăla de Borré a reușit să înscrie. Niță n-a mai putut face una din minunile lui… Și prin fața ochilor mi-au trecut scene din meciul cu City…

Dar steliștii din teren nu mai arătau deloc ca aceia din ultimele meciuri, dispăruse apatia și suficiența cu care mă exasperaseră, băieții se luptau pentru fiecare minge. Încet-încet, jocul s-a echilibrat și egalarea a survenit repede, în minutul 20. De Amorim, care avea să mă facă să uit evoluțiile penibile de până acum, a șerpuit pe stânga, a centrat, Golubović a încercat să reia, n-a reușit, dar l-a încurcat pe portar, care a bâlbâit mingea în față, iar Muniru a trimis-o lejer în plasă: 1-1 și meciul era relansat. Tot De Amorim a fost la baza celor două faze care ar fi  răsturnat situația. Mai întâi, o bombă de la vreo 20 de metri în bară (și abia începuse repriza a doua), apoi o centrare oprită cu mâna în careu, dar arbitrul n-a acordat penalty… Și, chiar dacă spaniolii cam terminaseră benzina, Steaua n-a reușit să înscrie golul victoriei. Da, nu prea e cine s-o bage-n ațe… Toată stima pentru bravul Zorrović, pentru efortul făcut (Doamne, ce imagine la ieșirea lui de pe teren, cu apa curgându-i șiroaie din mască…), dar… e nevoie de altceva. Iar Florin Tănase nu pare soluția fericită. Adi Popa a arat din nou terenul, dar mai puțin eficient ca altă dată, nici Jakoliš n-a fost mai periculos. Boldrin a făcut un joc bun, dar așteptăm mai mult de la el. Remarcabil Bourceanu, pe care îl consideram terminat. Muniru, cu bune și rele, are meritul golului. Momčilović a făcut și el o partidă bună, dar, ca și în cazul celorlalți trei fundași, orice eroare poate fi speculată de adversar. Și ne-a tresărit inima de câteva ori la bâlbele alor noștri… O mențiune pentru Tamaș, tot mai bun de la meci la meci, util în apărare, dar și activ în faza de atac. Numai că nu-i prea mai ies pasele alea lungi…  În poartă, Niță n-a prea avut de lucru, a primit cam ușor golul, dar a avut o intervenție exactă la șutul care ne-ar fi putut întrista în final.

Așadar, egal cu favorita grupei. Cârcotașii zic că Villarreal ar fi venit cu rezervele, poate, nu știu, dar rezervele alea sunt net peste ce vedem noi pe aici, iar jocul Stelei a fost, clar, cel mai bun din ultima vreme. Mai e mult de lucru, dar parcă, parcă începe să se lege ceva, apar combinații, scheme, se naște o idee de joc. Să fie acesta începutul schimbării pe care o așteptăm cu toți? Să fie aceasta Steaua noastră  pe care ne-o dorim de atâta vreme, o echipă care să nu se mulțumească doar cu antrenamentele din liga noastră, ci să însemne ceva și în Europa? Da, mai e mult de lucru, dar e bine când, cu tot scepticismul meu, încep să cred că așa ceva e posibil cândva… Numai că mai o piedică. O știți care…

P.S. Steaua a jucat, Astra a jucat, DOAR DINAMO BUCUREȘTI continuă pregătirile. La anu` și la mulți ani!

Andrei Sava
30 Sep 2016
Preluare de pe blogul Sam Murray

 

E Steaua noastră!

Dacă ar fi să mă iau după ultimele trei meciuri ale steliștilor, nereușite antrenamente cu public, orice pronostic privind deznodământul meciului de diseară m-ar face să mă încrunt. Pentru că jocul scârțâie… Nu mai insist asupra cauzelor, că le știți: neputința atacanților de a înscrie goluri, mijloc lipsit de inspirație, apărare care gafează când ți-e lumea mai dragă.

O explicație poate fi remanierea masivă a lotului. Surprinzător, în plin război cu talpanii, GgB e cuprins de o frenezie a transferurilor, cheltuind sume uriașe pentru fotbalul nostru. Au plecat piese de bază, au fost aduse destule nume sonore ale campionatului, dar, din păcate, mulți dintre nou-veniți sunt supraevaluați, lăsând impresia că Steaua e o pălărie prea mare pentru ei.

Suntem departe de omogenitatea echipei ultimilor ani, de jocul acela cu care își sufoca adversarul. Nu trebuie trecută cu vederea pasa proastă (sper că e doar atât…) prin care trece Reghe, incapabil să găsească o formulă stabilă de echipă, rulând la nesfârșit lotul ce pare mai slab ca în anii precedenți. Dar, cu toată dezamăgirea lăsată de prestația echipei, au fost destule momente care ne-au făcut să sperăm că vom revedea Steaua din primul mandat. Din păcate, aceste momente au fost adesea anulate de inconsistența jocului, de forma slabă a unor jucători în care ne puneam speranțe…

Meciul de astă seară cu Villarreal ne duce cu gândul spre Ghencea de acum 11 ani și jumătate, plină ochi, sub puhoiul de zăpadă ce părea că nu se va sfârși vreodată. Acum avem o arenă nouă, care oferă condiții infinit mai bune, atât jucătorilor, cât și spectatorilor. Ninsoarea de atunci n-ar mai avea cum să împiedice desfășurarea meciului. Spectatorilor nu le-ar păsa de vreme, cât de rea ar fi.

Și, iată, vremea ține cu fotbalul, meciul s-ar putea disputa chiar și pe ”bătrânul” stadion de pe care am fost izgoniți. Dar, vai, altele-s vremurile… Câți vor susține diseară eforturile băieților noștri? Câți dintre cei ce-au înfruntat atunci cu stoicism stihia vor fi din nou în tribune? ”Adevărații”, cu siguranță, vor continua boicotul fără noimă. Mulți alții vor fi alături de ei, ”că doar n-or să bage bani în buzunarul ciobanului”… Și vor mai fi câteva mii, puțini, care vor fi acolo, să-i susțină pe băieții ăia ce-abia s-au acomodat cu tricourile grele de istorie, intimidați, debusolați, să le amintească un lucru simplu: ei trebuie să ducă mai departe tradiția echipei care, pe 7 iunie, va împlini 70 de ani…

Pentru că Steaua de azi e aceeași care, an de an, și-a clădit faima de navă amiral a fotbalului românesc. Pentru că Steaua nu e echipa lui Becali, ci a lui ”Țop” Voinescu și ”Piți” Apolzan, a ”profesorului” Constantin și a ”Sfinxului” Alecsandrescu, a celor ce au adus României Cupa cea Mare – Tudorel Stoica, Duckadam, Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bölöni, Lăcătuș, Balint, Pițurcă și ceilalți. E Steaua celor care, în martie 2005, au luptat pentru acel 0-0 cu Villarreal – Mirel și Dorinel, Petre Marin, Ghionea și Ogăraru,  Paraschiv și Dică… Astăzi e rândul lor, al lui Niță, Tamaș și Toșca, al lui Boldrin și al lui Adi Popa. Pentru că ei sunt Steaua noastră de azi…

SUCCES, BĂIEȚI!

Andrei Sava
26 Sep 2016
Preluare de pe blogul Sam Murray