FCSTEAUA.RO

Derby de România: Dinamo 2-1 FC Steaua! 10 pentru Peluza stelistă, 5 pentru Coman & Co.

FCSB a pierdut în mod rușinos Derby-ul de duminică seara, scor 2-1, în fața unui adversar net inferior, care va juca pentru al treilea an consecutiv în play-out, dar care a făcut diferența pe teren prin dăruire și abnegație.

Cu toate că elevii lui Bogdan Vintilă au dominat jocul și au avut controlul balonului, cei care au deschis scorul au fost adversarii, prin Andrei Sin, care l-a învins pe Bălgrădean din lovitură liberă, în minutul 37. Roș-albaștrii au rămas în 10 după eliminarea lui Cristea din minutul 44, după un fault la Perovic, care a fost transportat la spital și se află în afara oricărui pericol. Echipa noastră a egalat în minutul 45+9, prin căpitanul Florin Tănase, dintr-un penalty obținut de Bogdan Planic. Imediat după pauză, Moruțan și Olaru au fost înlocuiți de Popa și Oaidă, însă tot gazdele au punctat, prin Lazăr, în minutul 62, stabilind și scorul final.

Din păcate, roș-albaștrii nu au fost în stare să le răsplătească loialitatea celor peste 8.000 de suporteri prezenți în peluza Arenei Naționale, cărora FCSB le mulțumește pentru mobilizarea extraordinară și îi așteaptă în număr mare și la următoarele jocuri!

DINAMO – FCSB 2-1 (1-1)
Au marcat: Sin 37, Lazăr 62/ Tănase 45+9

Dinamo: Piscitelli – Kostrna, Puljic, R. Grigore, Sin (Răuţă ’86) – Mrzljak, I. Filip – R. Moldoveanu (V. Lazăr ’58), Fabbrini, Sorescu – Perovic (D. Popa ’45+5).

Antrenor: Dusan Uhrin;

FCSB: Bălgrădean – Creţu, I. Cristea, Planic, Soiledis – Olaru (Oaidă ’46), L. Filip, Fl. Tănase – Moruţan (Ad. Popa ’46), Man, Fl. Coman (Gnohere ’66).

Antrenor: Bogdan Argeş Vintilă.

Cartonaşe galbene: Mrzkjak ’20, Fabbrini ’31, I. Filip ’44+8, V. Lazăr ’59, Kostrna ’79 / Planic ’33, Man ’67, Oaidă ’77.

Cartonaş roşu: I. Cristea ’44.

Arbitri: Horaţiu Feşnic – Mihai Marius Marica, Marius Badea – Ionuţ Coza;

Sursa: www.fcsb.ro

Avancronica

Meciul de fotbal FC Dinamo (FCDB) – FC Steaua (FCSB) va avea loc duminică, 16 februarie 2020, în etapa a 25-a a Ligii 1, pe stadionul „Arena Naţională” din Bucureşti, de la ora 20:00. Partida va fi televizată de Telekom Sport 1 HD, Digi Sport 1 HD şi Look Plus.

FC Steaua şi FC Dinamo s-au întâlnit de 145 ori în Liga 1, bilanțul fiind de 48 succese ale „alb-roşilor”, 54 rezultate de egalitate și 43 victorii ale „roş-albaştrilor”.

FORZA STEAUA ! ❤??

XRay

Exit mobile version