Da, ne doare înfrângerea cu Dinamo, dar să nu facem acum o înmormântare cu bocitoare‼ În Cupă se întâmplă și surprize oriunde în lume. România nu face excepție:
?CFR a fost eliminată de Poli Iași chiar în casa ei la Cluj!
?FC Steaua a pierdut cu Dinamo în Groapă.
?Totuși, să nu uităm că, în Liga 1, Steaua nu mai câștigase acasă la Dinamo de 6 ani, până acum 8 zile!
???În Cupă, anul trecut roș-albaștrii le-a dat câinilor 3-0 în Groapă. Ieri nu a fost să fie! În primul rând din cauza Stelei, se vede și din statistici, dar nimeni nu e perfect! Nici măcar arbitrul, care nu ne-a dat un penalti clar.
După cum a fost alcătuită echipa și din motivarea jucătorilor, se poate deduce că oficialii clubului FC Steaua nu au pus mare preț pe Cupa României din acest sezon. Asta e! Ne vom concentra pe campionat
Ce zice clubul?
Eliminare rușinoasă în Cupă!
by FCSB
FCSB a fost eliminată în optimile Cupei României chiar de marea rivală Dinamo, scor 0-1, într-o partidă jucată pe Stadionul Dinamo.
Singurul gol al partidei a fost reușit de Adam Nemec în minutul 55, atacantul slovac învingându-l pe Andrei Vlad cu o lovitură de cap. Chiar dacă au impus ritmul jocului și au ratat câteva ocazii importante de a înscrie, în special prin Oaidă, roș-albaștrii nu au fost în stare să învingă o echipă inferioară, dar care a compensat prin dăruire și atitudine.
Din păcate, drumul deținătoarei trofeului se oprește aici, elevii lui Anton Petrea fiind nevoiți, acum, să se concentreze la deplasarea de duminică, de la Mediaș, unde vor da piept cu FC Hermannstadt.
În altă ordine de idei, în acest joc s-a consemnat revenirea pe teren a lui Dragoș Nedelcu, folosit pe postul de fundaș central. Acesta a fost indisponibil din luna iunie a anului trecut, când a suferit o accidentare gravă la genunchi, în urma căreia a fost operat.
DINAMO – FCSB 1-0 (0-0)
A marcat: Nemec 55
Dinamo: Eşanu – Sorescu, Puljic, Ehmann, St. Filip – Nepomuceno (Mihaiu ’90), Răuţă (V. Achim ’80), Anton (Gol ’70), Fabbrini – Nemec, Gueye (Morsay ’46).
Antrenor Ionel Gane
FCSB: Vlad – Creţu, Haruţ, Nedelcu (Vukusici ’66), Panţîru – Vînă (F. Coman ’46), Şut (Olaru ’46), Perianu – Oaidă, Buziuc (Fl. Tănase ’46), Niţă (Ov. Popescu ’58).
Antrenor Anton Petrea
Cartonaşe galbene: Nepomuceno ’37, Sorescu ’46, Morsay ’47, Pulijic ’90+1 / Şut ’45, Tănase ’81.
Sursa: www.fcsb.ro
Avancronică
La o săptămână după meciul direct din Liga 1, FC Dinamo și FC Steaua țin capul de afiş și în optimile de finală ale Cupei României. Eternul Derby se dispută miecuri, 10 februarie 2021, de la ora 20:30, tot pe Stadionul Dinamo.
ℹÎn faza optimilor partidele se vor disputa în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.
?⚪FC Dinamo vine după două înfrângeri consecutive în Liga 1, încasate în 4 zile: acasă cu FC Steaua (0-1) și cea din Bănie cu CSU Craiova (1-0). Câinii speră să-și refacă moralul în derby-ul de miercuri cu roș-albaștrii din optimile Cupei României.
??FC Steaua este și ea ușor descumpănită după halucinanta înfrângere cu Academica Clinceni pe un teren „masă de biliard”. Pe roș-albaștrii îi așteaptă în Groapă o haită de câini dornici să răzbune înfrângerea cu 1-0 de acum 7 zile și un gazon „pârloagă”.
Toni Petrea se poate confrunta cu unele dificultăți la recuperea completă a jucătorilor care au evoluat 90 de minute în meciul cu FC Clinceni. În acest caz tehnicianul va opera câteva schimbări în primul 11 față de meciul precedent. Petrea trebuie să aibă în vedere și faptul că peste 4 zile Steaua joacă în deplasare, pe stadionul Gaz Metan din Mediaș, cu Hermannstadt, în etapa a 23-a a Ligii 1.
În general, un meci de „totul sau nimic”, cum este și cel din cupe disputat într-o singură manșă, este deschis oricărui rezultat. Dorința noastră „trup și suflet” este calificarea roș-albaștrilor!
FORZA STEAUA!❤?
#CupaRomaniei #optimi #dinamofcsb #fcsb #steaua #fcsbesteaua
X Ray