Cronica „cusurgiului” la Steaua 2-1 Viitorul: „Play-off 1”

Prima etapă a play-off-ului s-a încheiat cu rezultate așteptate, primele trei clasate câștigând partidele de pe propriul teren. Dar nu le-a fost deloc ușor…

Mai întâi, CFR s-a chinuit cu o echipă ieșeană ce părea mulțumită cu faptul că ajunsese în primele șase echipe ale campionatului și juca parcă la trecerea timpului. Clujenii au deschis scorul repede, după vreo 10 minute de joc, apoi s-au întrecut în ratări, ieșenii nearătând mai nimic. Dar a venit min.83, când sărbătoritul Camora (200 de meciuri în prima ligă!) comite fault în careu, iar Andrei Cristea transformă penalty-ul: 1-1. Dan Petrescu se dă iar în stambă (urât mai face…) și e trimis în tribună, acolo unde va sta și la meciul cu Steaua… Și, când nimeni nu se mai aștepta, în ultimele secunde, Omrani înscrie, după o fază confuză. 2-1 și clujenii se distanțează la 5 puncte…

La Craiova, frumosul stadion cu gazon mizerabil a găzduit un meci cam ciudat. Băluță și Mateiu erau rezerve, iar Bancu era… menajat (!?!) pentru meciul de la Ovidiu… Noroc că Eddy își ”menaja” și el elevii, nemai forțându-i să joace măcar ca în meciul cu Dinamo. Terenul a contribuit din plin la jocul încâlcit al celor două echipe, plin de obstrucții și greșeli individuale. Craiova a dat gol târziu, cu vreo zece minute înainte de final, dar mi s-a părut ciudat modul în care a tratat faza respectivă fundașul ieșenilor Belu. N-a avut nicio reacție la mingea care a trecut pe lângă el și a ajuns la Mitriță, care a înscris cu sânge rece. De altfel, Mitriță e singurul care merită remarcat dintre bezmeticii din teren.  Culmea, s-au trezit ieșenii și erau cât pe-aci să întristeze Oltenia. Șutul lui Culda din ultimele secunde ar fi putut duce la o egalare mincinoasă, oltenii au avut în permanență superioritatea. Dar, dacă vor juca la fel și în meciurile următoare, băieții lui Mangia să fie mulțumiți și cu locul 3. Titlul e o iluzie…

În sfârșit, meciul care m-a interesat cel mai mult: Steaua-Viitorul. Dezamăgitoarea prestație de până acum mă îngrijora și aveam temeri serioase. Fără a arăta o îmbunătățire semnificativă  a jocului, Steaua a beneficiat de o apărare mai sigură decât în ultimul timp. Dică a surprins, mutându-l pe Momčilović în centru, lângă Planić și punându-l pe Junior Morais în stânga. Alegere inspirată, Morais nu m-a mai exasperat, ba chiar a jucat foarte bine, iar cuplul sârb a dovedit siguranță, așa că, deși Viitorul a părut că domină prima jumătate de oră, n-a avut nicio ocazie. Ca și Steaua, cu mijlocul și atacul împiedicat cu care ne-am obișnuit deja… A fost nevoie de o lovitură măiastră a lui Budescu, aproape inexistent până atunci, ca Steaua să treacă la cârma jocului. Marko a majorat scorul și la pauză totul părea rezolvat.Din păcate, steliștii n-au mai forțat la reluare, chiar dacă revenirea lui Alibec pentru ultima jumătate de oră a meciului promitea ceva… Și, cum 2-0 e un scor periculos (ah, clișeele astea…), Viitorul a redus din handicap și chiar ne-a dat ceva emoții spre final. Un 2-1 care ne readuce pe locul 2 și ne dă speranțe că, învingând la Cluj, vom ajunge, în sfârșit, acolo unde ne e locul: în frunte!

Speranțele la un nou titlu îmi sunt sporite și de evoluția Viitorului. Această echipă (unde i-o găsi Gică pe puștii ăștia?…) poate fi decisivă în configurarea ierarhiei finale. Dacă la Steaua valoarea individuală nu e sprijinită și de un joc colectiv pe măsură, Hagi a reușit să facă dintr-un grup de aproape necunoscuți un grup închegat, bine așezat în teren, capabil să pună probleme oricui. Desigur, lipsa de experiență duce la sincopele întâlnite pe parcursul campionatului, dar, în general, Viitorul e o echipă solidă, greu de bătut. Și asta poate ajuta Steaua…

Andrei Sava
Blog  Sam Murray  – 12 Mar 2018