Iar mi-au făcut-o băieții lui Dică… Păi, bine, bre, soacră-mea se temea că iar o zbârcesc ai noștri, iar eu m-am cocoșit: ”Ei, na, batem cu 6-0!” Și uite ce-a ieșit… Dacă mă luam după ea și pariam? Noroc că știu că nu-s Mama Omida și mă feresc de pariuri ca Dinamo de cupele europene…
Ei, da` patronu`? În sfârșit, și-a văzut visul cu ochii: pac-pac, 2-0, 3-0 la pauză, n-a avut emoții, a fost ca la teatru. Și, cu ajutorul nașului din Ovidiu, care l-a pus pe Bursuc cu botul pe labe, etapa a 15-a ne-a dus la doar un punct de primul loc. Păi, să tot avem parte de astfel de rezultate, nu?
Statisticile arată că Steaua n-a mai dat șapte goluri pe propriul teren tocmai din… 1993, un 7-1 cu Dacia Unirea Brăila. Mai bine a fost în deplasare, culmea, taman la Timișoara, în 2004, la acel 8-1. E drept, atunci nu jucam cu Recașul, ci cu Politehnica Timișoara. Bre, să fie-ntr-un ceas bun și să mai vedem de-astea, care să-mi amintească de vremurile bune când adversarii păreau că au plumb în ghete când pășeau pe gazon în Ghencea și nu mai știau cum să oprească vijelia–ngrozitoare, care vine, vine, vine, calcă totul în picioare…
Am zis eu că n-o să-l mai beștelesc pe Budescu și tre` să mă țin de cuvânt. Mă fac că n-am văzut driblingurile împleticite, pasele la adversar și șuturile-n bălării și-l aplaud pentru assist-urile care au dus la înscrierea a trei din cele șapte goluri. Dar nu pot să nu mă gândesc ce-ar fi să dea în fiecare meci astfel de pase…
Bizonu` iar a fost eroul serii, de data asta cu trei goluri pentru care sunt obligat să-mi scot pălăria. Că de-aia i-o zice hat-trick, te pomenești… Și să-i trăiască mogâldețele alea două, simpatice foc, care s-au bucurat și ele în tribună de isprava tăticului. Iar Alibec să ia aminte, că tare mi-e că-l văd lustruind banca…
Ce să mai zic de Coman? S-o fi săturat și el de câte i-am zis, că mi-a scos peri albi de câte ori l-am văzut. Așa că mi-a replicat scurt: ”Na, moșule, așa-i bine?” Păi, e, cum să nu fie? Numai să te țină…
Știți că-s cusurgiu și aș avea câte ceva de zis despre una, despre alta, că n-a mers totul uns, că locul recășenilor era mai degrabă alături de ”academicieni” sau afeciști… Dar când vezi 7 (șapte, bre, șapte) goluri într-un meci, ce să mai zici? Tot așa, băieți!
Mai e nițel și inaugurăm noul stadion din Craiova. Păi, la așa frumușață, nici că se putea ceva mai nimerit decât sosirea navei amiral a fotbalului românesc, care să dea o strălucire aparte evenimentului. Și, chiar dacă oltenii se așteaptă la noi ghidușii din partea lui Băluță și ai lui, ar cam fi cazul să le arătăm cine-i jupânu`. Știți, vorba ăluia (știți voi cine…): pac-pac… Iar eu, mă jur, nu pariez nici de data asta. Că nu le nimeresc neam… Dar de-ntristat tot îi întristăm. Că doar de-aia suntem Steaua! Dar, mai întâi, să ne vedem de… sănătatate. La Cluj, că și-acolo tot Arena îi zice. Iar pe 2 noiembrie, cu mic, cu mare, pe Arena noastră. Tot pac-pac!
Andrei Sava
Blog – 23 Oct 2017