Înainte de toate, vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost şi sunt alături de mine în demersul meu de a conserva brandul Steaua Bucureşti, care aparţine Clubului Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti” (CSA), cel care l-a creat şi l-a dezvoltat şi cel sub egida căruia s-au realizat performanţe deosebite interne şi internaţionale.
Pentru cei care îmi critică munca, le spun că nu mi-am făcut decât datoria şi am încercat să nu dezamăgesc milioanele de suporteri stelişti. Pot să îi asigur pe aceştia că pot face mult mai mult pentru Clubul Armatei dacă aş avea posibilitatea să mă implic mai mult la nivel de conducere.
Vreau să întreprind acţiuni ferme şi legale în timp scurt, cu condiţia ca persoanele care până acum au arătat dezinteres şi au adus grave prejudicii imaginii Stelei să nu se mai implice.
Menţionez că imediat după pronunţarea deciziei ICCJ din 3 decembrie 2014 şi până în prezent am înaintat comandantului clubului numeroase rapoarte prin care am făcut toate precizările necesare şi prin care am propus şi solicitat următoarele:
-schimbarea imediată a siglei FCSB, a denumirii şi a eliminării practicii FCSB de a se mai folosi de brandul Steaua Bucureşti în toate formele posibile.
-formarea unei noi echipe de fotbal sub patronajul CSA, echipă care să poarte numele şi sigla notorie Steaua Bucureşti şi care este singura îndreptăţită să ducă mai departe istoria glorioasă a Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti.
– crearea imediată a Centrului de copii şi juniori. Selecţiile pentru copii şi juniori se desfăşoară în această perioadă. M-am bucurat să văd că în primele două zile am avut o prezenţă numeroasă de copii, ai căror părinţi ne-au felicitat pentru această iniţiativă. Tradiţia Steaua Bucureşti, care a început în anul 1947 va merge cu siguranţă mai departe prin aceste tinere talente. De asemenea, îi aşteptăm şi pe marii fotbalişti care au activat sub culorile roş-albastre să ni se alăture, pentru a-şi aduce aportul ca antrenori.
– evaluarea mărcii şi a prejudiciului provocat de folosirea fără drept a mărcii în perioada 2002-2014 de către FCSB.
– o luare de poziţie fermă a CSA faţă de discuţiile interminabile care vizează palmaresul, discuţii care derutează complet suporterii. Vreau să vă asigur că FCSB nu este continuatoare a tradiţiilor sportive ale CSA. Din păcate, FCSB este de multe ori asociată cu marca notorie Steaua Bucureşti, din cauza folosirii acestei denumiri, cea mai prejudiciabilă consecinţă pentru noi fiind asocierea de către public a FCSB cu istoria glorioasă a CSA Steaua Bucureşti, lucru total neadevărat şi manipulator, întreţinut chiar de către conducătorii FCSB. Recenta intervenţie publică a dl. Argăseală Valeriu poate sta ca probă într-un eventual proces.
FCSB nu a primit niciodată palmaresul obţinut de CSA. Prin palmares se înţeleg victoriile, cupele, trofeele, medaliile, poziţiile în clasamente, fie ele naţionale sau internaţionale, obţinute de către sportivii (fotbaliştii, în cazul de faţă) care au activat sub egida CSA-ului. Palmaresul echipei de fotbal a CSA aparţine în exclusivitate, conform legii, Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, făcând parte din patrimoniul acestuia. FCSB şi-a însuşit pe nedrept acest palmares, încă de la înfiinţarea societăţii, iar motivele pentru care se întârzie emiterea unui comunicat pentru lămurirea acestei situaţii îmi sunt străine, însă este clar că există un dezinteres şi o pasivitate care îngreunează lucrurile. Motivul pentru care în decizia ICCJ din 3 decembrie 2014 nu se vorbeşte de palmares în mod direct este pentru că acesta aparţine conform legii, Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti şi nu a fost nevoie să învestim instanţa cu soluţionarea unui astfel de capăt de cerere distinct. CSA poate proceda direct la solicitarea de sancţiuni pentru acţiunile abuzive şi nelegale întreprinse de către FCSB în tot acest timp.
În ceea ce mă priveşte, sunt pregătit să continui lupta pentru brand alături de oamenii de bună credinţă şi de suporterii Stelei, lupta cu cei care timp de 16 ani au încălcat constant, flagrant şi sistematic legile.
Această stare de fapt a condus la deprecierea aproape iremediabilă a imaginii şi blazonului Steaua Bucureşti, atât pe plan naţional cât şi internaţional, prin acţiunile ruşinoase ale conducerii FCSB (Teia Sponte, Mihai Stoica) dar şi ale creditorului George Becali, care au culminat cu condamnări penaleale acestora. Desigur, aceştia nu sunt singurii vinovaţi pentru acest dezastru. La fel de vinovaţi sunt şi cei care au încălcat HG 66/1999 şi care au transferat jucătorii de fotbal ai CSA din spaţiul public în spaţiul privat cu încălcarea legilor, lucruri pentru care ar trebui traşi la răspundere.
Atrag atenţia că pasivitatea şi dezintersul comandantului CSA, George Boroi, de a nu lua măsurile pe care le-am propus şi care sunt o consecinţă firească a hotărârii judecătoreşti a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, riscă să aducă în continuare prejudicii grave atât CSA cât şi milioanelor de suporteri stelişti care sunt într-o totală stare de incertitudine asupra echipei lor iubite, Steaua Bucureşti.
Consider că FRF şi LPF nu trebuiau să permită ca noua echipa FCSB să evolueze direct în prima divizie ca şi continuatoare a legendarei Steaua Bucureşti, ignorând hotărârea irevocabilă a ICCJ. Mai mult, nici până în prezent nu au informat UEFA corect, aceştia continuând să afişeze FCSB-ul cu palmaresul care aparţine CSA-ului.
Cu această ocazie, le răspund şi acelora din presă care au făcut acuzaţii la adresa mea şi a clubului de “întoarcere la comunism” prin crearea echipei de fotbal de către CSA. Trebuie să fii ori rău intenţionat, ori să nu ai despre ce altceva scrie, ori pur şi simplu să fii confuz, caz în care mai bine nu mai faci astfel de afirmaţii. Să fii convins că în anul 2015 există tentative de întoarcere la comunism , după 25 de ani de democraţie este absurd. CSA nu va fi nici primul şi nici ultimul club de drept public din lume care va avea o echipă de fotbal. Soluţii de parteneriate transparente si legale cu investitori privaţi şi serioşi se vor găsi. Să nu uităm că CSA este un club sportiv şi că acesta nu are atribuţii în apărarea ţării, construirea sau administrarea de tancuri, pregătirea echipelor de intervenţii speciale în misiuni etc, aşa cum s-a tot vehiculat, ci obiectul său de activitate îl constituie organizarea şi administrarea activităţii sportive prin selecţia, pregătirea şi participarea sportivilor de performanţă la competiţiile sportive interne şi internaţionale, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare, elaborat în baza Legii educaţiei şi sportului. Constat că cei care susţin că CSA nu ar trebui să aibă o echipă de fotbal sunt de fapt împotriva funcţionării tuturor secţiilor sportive ale CSA, în caz contrar mă întreb: ce are fotbalul mai presus decât handbalul, baschetul sau alte sporturi pe echipe şi de ce se face această discrimare?
Nu înţeleg vehemenţa cu care unii fac aceste acuzaţii, fără să se gândească că aceştia luptă de fapt pentru unele interese private şi temporare şi nu pentru perpetuarea valorilor comune, ale statului român, din care fac parte şi ei. Ce ar trebui să facă instituţiile statului, în general, să lase privaţii mai “descurcăreţi” să acapareze bunurile acestora? Poate că ar trebui să vindem ţara cu totul, potrivit acestor opinii, ba chiar să o dăm pe gratis, de ce să ne mai încurcăm în proceduri? Cum facem, primul venit, primul servit?
Steaua este un brand notoriu românesc 100%, de stat, cu un palmares de invidiat de oricare dintre cluburile din lume, la toate secţiile sportive. Suntem prea concentraţi pe noi înşine şi pe profit pentru a renunţa la drepturile obţinute de părinţii noştri şi la moştenirea copiilor noştri ? Am uitat oare tradiţiile şi trecutul ţării noastre sau pur şi simplu nu dorim să le cunoaştem? Există într-adevăr o legătură puternică între CSA şi MApN: lupta pentru dreptate şi pentru drepturi. Unii o fac pe calea războiului, alţii pe căi judiciare. Oare după 25 de ani de democraţie şi sute de ani de războaie, CSA, ca şi club sportiv ar trebui să renunţe la lupta judiciară, care de altfel este expresia democraţiei? Nu este oare această gândire în sine învechită?
Semnează:
Şeful Compartimentului Juridic al Clubului Sportiv al Armatei „STEAUA” Bucureşti
Locotenent – colonel de justiţie Florin – Costel TALPAN
Reactie Peluza Sud:
In urma evenimentelor petrecute in ultima saptamana ne exprimam satisfactia ca in sfarsit lucrurile incep sa revina la normalitate, atat prin infiintarea sectiei de fotbal in cadrul CSA, dar mai ales a pozitiei exprimate de juristul clubului care prin actiunile sale trebuie sa oblige FRF si LPF sa intre in legalitate prin respectarea deciziei ICCJ din 3 decembrie 2014.
Am dori sa facem public punctul nostru de vedere in legatura cu situatia in care se afla astazi clubul ale caror culori am ales sa le iubim neconditionat.
Nu vom nega niciodata faptul ca am sustinut actuala echipa a fcsb-ului, atata timp cat adevarul a fost ascuns atat de conducerea societatii,cat si de factorii de decizie din cadrul MAPN, FRF, LPF. Cum nimeni nu poate nega faptul ca am pus in tot acest timp la indoiala preluarea clubului de catre actualul creditor. Intrebarile noastre legate de legalitatea preluarii echipei s-au lovit de aceiasi tacere complice si am fost trimisi sa cautam raspunsurile in justitie. Justitia a decis!!! Satisfactia faptului ca am avut dreptate in toti acesti ani este insa umbrita de nepasarea conducerii MAPN si CSA.
A fost o lupta lunga, obositoare, grea,dar satisfactiile ce ne asteapta vor fi pe masura. Pe masura suferintelor indurate in acesti ani. Adevarul te elibereaza!!! Si adevarul a iesit la lumina!!! Astazi suntem liberi!!! Dorim pe aceasta cale sa cerem tuturor trusturilor de presa sa inceteze orice controversa, prin respectarea adevarului, considerand ca folosirea numelui “STEAUA” alaturi de o societate comerciala care a incalcat cu rea vointa legea atatia ani nu face dacat sa induca suporterii in eroare.