Apr 21, 2017
Cu privire la informaţiile apărute în mass-media privind efectuarea unui control la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti ce ar viza exclusiv activitatea consilierului juridic Biroul relații publice al Clubului Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti” face următoarele precizări:
În perioada 10-14 aprilie, o comisie mixtă de cercetare, constituită la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, a desfăşurat un control la Clubul Sportiv al Armatei (CSA) “Steaua”. Obiectivul activității a fost verificarea modului de remediere a deficienţelor în activitatea CSA constatate de Corpul de control şi inspecţie în luna februarie 2017 şi prezentate opiniei publice prin comunicatul de presă nr. 50 din 21.02.2017 al Ministerului Apărării Naţionale.
Obiectivele controlului au vizat mai multe domenii din activitatea Clubului – relaţii publice, relaţii cu publicul, asistenţă juridică, financiar-contabil, stat major şi control managerial.
În domeniul relaţiilor publice, comisia de cercetare a constatat faptul că locotenent-colonelul Talpan Florin a fost sancţionat disciplinar de către comandantul CSA pentru încălcarea repetată a procedurilor interne ale Ministerului Apărării Naţionale privind comunicarea publică, proceduri aplicabile întregului personal al instutuției. Sancționarea militarului a fost făcută în baza concluziilor Corpului de control şi inspecţie, care a reţinut în sarcina consilierului juridic al CSA încălcarea ordinelor ministrului apărării naţionale ce reglementează comunicare publică în M.Ap.N. și intervenții repetate în mass-media fără a avea mandat.
În domeniul asistenţei juridice, comisia de cercetare nu a constatat deficienţe şi a remarcat perseverenţa consilierului juridic al CSA în susţinerea intereselor clubului în litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată, în acord cu standardele de competenţă profesională a consilierilor juridici. De asemenea, s-a constat că între conducerea CSA şi consilierul juridic nu există divergenţe în ceea ce priveşte apărarea şi protejarea patrimoniului CSA în activitatea procesuală.
În domeniul financiar-contabil, comisia de cercetare a constatat disfuncţii pentru care comandantul clubului dispusese măsuri de remediere corespunzătoare.
În domeniul stat major şi control managerial, comisia de cercetare a constatat disfuncţii în ceea ce priveşte fluxul documentelor în cadrul CSA. Astfel, procedura avea un caracter formal, era dificil de aplicat şi nu corespundea cerinţelor de optimizare a actului de comandă, în timpul controlului fiind luate măsuri pentru elaborarea unei noi proceduri operaţionale.
Au fost constatate, de asemenea, disfuncţii în ceea ce priveşte organizarea evidenţei fişelor de aptitudine în muncă, precum şi alte elemente conexe acestui domeniu, drept pentru care comisia a propus comandantului CSA sancţionarea disciplinară a persoanei responsabile. De asemenea, a fost propusă și atenţionarea psihologului unităţii pentru disfuncţii în activitate.
În concluzie, având în vedere situaţia generală constatată la CSA, comisia de cercetare a propus atenţionarea comandantului împuternicit al clubului în vederea luării unor măsuri ferme prin care să fie remediate în cel mai scurt timp disfuncţiile constatate.
Precizăm din nou că punctele de vedere oficiale ale CSA sunt comunicate exclusiv prin Biroul relaţii publice, structura clubului specializată şi mandatată în acest sens, conform regulamentelor militare în vigoare.
Biroul relații publice al Clubul Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti”