Să întelegem fenomenul, trebuie să vedem Clasamentul spectatorilor în Liga 1, ediția 2015-2016, la data de 24 august, după 8 etape disputate.
(Date preluate de statistici fotbal)
Ce se întâmplă în realitate la Steaua?
Articolul este o replică pe cifre la Steaua pe Arena Iraţională și Sponsorul care salvează fotbalul și demonstrează că Steaua „părăsită acasă” continuă să domine topurile pentru că regresia spectatorilor de fotbal este un fenomen la nivel național.
De fapt, la Steaua, după creșterea din sezonul 2012-2013, s-a înregistrat o scădere dramatică și continuă, deși a mai câștigat două titluri, culminând cu adjudecarea tututor trofeelor în sezonul 2014-2015. Asta nu a avut nici o legătură cu marca sau sigla.
Dimpotrivă! Cu toate că tot returul în 2015 l-a jucat fără siglă și fără galerie, Steaua a înregistrat o prezență mai mare decât în turul campionatului când le avea pe amândouă .
Folosirea pierderii „marcii/siglei” (la sfârșitul anului 2014) pentru a justifica exclusiv scăderea numărului de spectatori la Steaua este o ipoteză falsă, demonstrată de cifrele de mai sus, dar și in articolele de mai jos:
Încă din mai 2014, am prevăzut acest recul pe stadion, în articolul Lehamitea, pretul succesului :
- „Nu stiu exact cat va dura lehamitea. Prin extrapolare istorica, e posibil sa tina pana la plecarea lui Reghe de la Steaua, deja un fapt implinit. Dupa asta va reincepe o perioada agitata de cautari, suparari, frustrari, acuzatii, contestatii … pana cand va veni dorul de Steaua in iarba si va umple Templul si strazile. Acum traim un déjà vu. Dupa titlul din 2005 a venit alt titlu in 2006, anuntata „hegemonie” a Stelei, apoi lehamitea, ciobanul, protestul din 2008-2010, amenzi si suspendari non stop ale terenului, agonia 2010-2011, extazul din 2012-2013, alta trambitata “hegemonie”, puscaria, si din 2014 … iar lehamite, iar suspendari si amenzi “fara numar” … ca o repetabila povara a succesului!”
Nu era vorba atunci nici de marcă, nici de siglă, nici de Talpan, nici de Becali. Nu! Doar de plictiseala binelui, corelată cu setea de „motive” a celor vocali, obișnuiți cu fronda, nu cu „monotonia” succesului.
Dacă mai adăugăm și faptul că prin cele 19 meciuri din sezonul 2015-2016, Steaua are cel mai slab parcurs din ultimii ani, culminând cu ratarea calificării in grupele UEFA, avem tabloul cvasi-complet și real al cauzei pentru inapența de stadion.
Trebuie să facem distincția între „suporteri Steaua”, o masă volatilă formată din „independenți” cu prezență aleatorie și „galeria Steaua”, care reprezintă un grup organizat de suporteri cu prezență constantă asumată în comun și manifestare sincronă.
Cel de la televizor nu iubește mai puțin Steaua decât cel din tribună, cum nici cei din tribună nu sunt roboți să se manifeste la comandă și la unison. Fiecare are modul lui specific de a trăi emoțiile și pasiunea pentru Steaua. Are și totala libertate atât timp cât nu încalcă regulile de conviețuire socială. Nu există tipare de manifestare decât în mintea celor care vor să impună unul.
Din 2015 „galeria Steaua” nu a mai fost prezentă la meciurile Stelei. De aici și fluctuațile în asistența pe stadioane la meciurile de acasă dată de „suporterii Steaua”. Prezența lor depinzând de dispoziție, cota meciului, vreme, ziua și ora de disputare și de regresia „naturală” de pe stadioanele patriei. Însă un stadion gol este cel mai mic și inofensiv factor care ar putea influența în vreun fel viitorul Stelei fotbalistice. Performanța a adus gloria, valoarea și milioane de suporterii la Steaua. Numai ea va reumple stadioanele. Fără performanță generatoare de valoare, fotbalul e un fel de fitness cu mingea pe cântece emise dintr-o tribună filozofică. Este o „evoluție” valabilă în orice colț al planetei, nu numai la clubul Steaua. Popularitatea Stelei nu a fost dată de câteva mii de ultrași, ci de milioanele de fani și de continuitatea în performanță raportată la România.
XRay