FCSTEAUA.RO

Batalionul de pîrîcioşi

Într-un relativ secret militar, CSA se pregăteşte să dea asaltul la FIFA şi să alipească UEFA la România

Imaginaţi-vă reacţia celor de la FIFA şi UEFA cînd, după FBI, CIA, Interpol, Europol şi poliţia elveţiană, se vor trezi la uşă şi cu Armata română furioasă. Vor ceda nervos şi se vor preda necondiţionat! Ce altceva să facă? Vor semna o pace ruşinoasă, dar sănătoasă, evitînd astfel să fie bombardaţi cu jalbe, reclamaţii, pamflete şi alte arme secrete de către şefii CSA.

„SC FC SB SA este de rea-credinţă”, susţine juristul de la Clubul Sportiv al Armatei, „nu vrea să respecte hotărîrile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”. Nimic de făcut decît o nouă reclamaţie. „Voi solicita la FIFA şi la UEFA să dispună măsurile care se cuvin”, ameninţă oficialul CSA. În ce hal nevolnic a ajuns Înalta Curte dacă nu se poate apăra singură de obrăznicia echipelor de fotba! Trebuie să intervină respectabilii Blatter şi Platini, s-o ajute să treacă strada.

Asta ar fi o premieră: asediată de CSA, FIFA obligă FRF să pună în aplicare hotărîrile Înaltei Curţi. O să intre cu şut în manualul de Istoria românilor, sub numele de Păruiala de la Zurich, moment de cotitură pe coate pentru democraţie. De asta avea nevoie justiţia din România: de un jurist care să o apere! De cineva care ştie „sicretu’, parola şi răspunsu’”, cum ar zice moş Teacă.

Înalta Curte a decis că sigla Stelei, culorile şi palmaresul, pînă în momentul preluării echipei de către Becali, aparţin CSA. (Nota Redacției – Precizăm că în data de 03.12.2014 ICCJ prin Decizia 3425/2014 a anulat inregistrarea marcii din 29.01.2004 deținută de SC FCSB SA din 2004, fără să se refere în sentință la culori şi palmares cum susține autoarea. Această marcă este deținută de CSA din 2014, dată când a fost omologată de OSIM ) N-a decis că Steaua trebuie să retrogradeze, să dispară din fotbal, apoi să sape o vizuină în pămînt şi să se ascundă acolo, ruşinată de ocările gradaţilor. Cu riscul de a fi trimisă la săpat şanţuri, Înalta Curte nu retrogradează echipe. Nu e treaba ei. E treaba FRF.

FRF n-a dat încă un răspuns oficial la adresele de la CSA. Va răspunde fix cînd se va încheia campionatul sau cînd noul şi lejerul regulament va fi aprobat de tribunal. „Au trecut şapte luni. Nu ne-a răspuns la notificări şi nu a dispus măsuri!”, acuză juristul marţial. În comparaţie cu cei 12 ani în care CSA a dormit în frontul fotbalului, şapte luni nu reprezintă cine ştie ce retard. Cît despre ciorba de reguli de la FRF, acolo nu se amestecă decît TAS-ul. Şi doar aşa, cît s-o dreagă cu puncte, contra cost.

Nici un club din Liga 1 n-a cerut încă retrogradarea Stelei. Pentru că Steaua nu e singura în această situaţie pestriţă. Şi pentru că un campionat fără Steaua dăunează afacerilor. Dacă vrea satisfacţie, CSA ar trebui să ceară în instanţă recuperarea fotbalului, sport pe care l-au inventat locotenenţii lui Burebista, între două tăieri de vii. Şi l-au perfecţionat plăieşii, în cupele europene, împotriva celor de la Galatasaray.

Armata poate proceda şi altfel. Să pună şenila pe Casa Fotbalului şi să impună vreo dictatură militară pe-acolo. Puţină instrucţie nu dăunează muncii de birou. Hasta la victoria la Lausanne! Altă cale nu există. CSA are deja hotărîri ale Înaltei Curţi care-i dau dreptate. Mai mult de atît nu obţine de la o instanţă a statului român.

Întrebarea e: care-i planul CSA după ce scoate echipa lui Becali de pe harta lumii? Faptul că FRF nu răspunde la notificări sau că UEFA nu recunoaşte schimbarea de nume nu împiedică Armata să valorifice pe cont propriu sigla, culorile şi palmaresul. N-o împiedică să dea o utilizare stadionului, pînă la Euro 2020. Să întreprindă şi altceva decît această vendetă personală pe bani publici.

După cîştigarea procesului cu Becali, singura strategie a CSA a fost să nu ia prizonieri şi nici chiriaşi. A mers cu pîra pe la unii, pe la alţii. S-a dus moda demonstraţiilor de forţă brută. Facem paradă de neputinţă rafinată. Azi CSA pîrăşte la forurile fotbalistice, mîine va pîrî la CNA pe oricine spune Steaua în loc de FCSB. Nouă, care le plătim salariile, avansările în grad, uniformele, sediile, bugetul clubului sportiv, ce ne iese din manevrele astea de tambur-major? Un pac-pac şi-o paragină.

MARIA ANDRIEŞ
Sursa: blogsport.gsp.ro/andries

Nota Redacției 

Articole tematice:

Exit mobile version