A stat pe scaunul din vestiar în care s-a dezechipat marele Ruud van Nistelrooy. Sau Mugur Guşatu dacă vreţi. S-a descotorosit ca de o scamă de pe rever de tancurile germane din Bundesliga. De fundaşi agresivi generoşi. Şi generatori de cadouri simpatice: cicatrice care-ţi rămân prietene toată viaţa. Iar de ceva timp îmbracă tot tricouri alb-verzi. Tot ca la Wolfsburg, dar în Lisabona. Şi tot de ceva timp s-a transformat într-o maşină de goluri. 43 de partide. 36 de goluri. 7 pase decisive. Ce antrenor nu şi-ar dori un asemenea vârf? Câţi fani n-ar vrea să sară gardul pentru a-l atinge? Câţi miliardari asiatici din Premier League nu i-ar face ochi dulci?
Când FCSB a picat cu Sporting, discuţiile s-au centrat în jurul lui. Ca în jurul unui pivot. Voci puternice, care ştiu jocul şi secretele campionatului din Portugalia, au atras atenţia asupra lui. Rând pe rând, Ladislau Boloni, Ion Timofte şi Marius Niculae – apropos, Marius – FCSB n-a pierdut! – au creionat portretul călăului Bas Dost. Despre zdrahonul de aproape 2 metri vorbeau în primul rând cifrele. Iar forţa, poziţionarea sa şi apetitul de gol dădeau doar fiori. Unei defensive fragilă de multe ori, parcă incompatibilă cu aspiraţiile echipei lui George Becali.
Marţi seara, la Lisabona, în turul paly-off-ului de Liga Campionilor, Jason Statham de la Sporting nu a mişcat. Da! Nu a mişcat! OK, a devenit ghimpele din coasta apărării lui Dică şi a creat culoare pentru pătrunderile băieţilor în verde. A avut devieri fine. A pendulat de pe un flanc pe altul. Atât însă. Bas Dost, unul dintre cei mai eficienţi atacanţi din fotbalul european nu a înscris. Iar responsabili sunt, în principal, Momcilovic şi Larie. Fundaşii centrali ai FCSB-ului au jucat cea mai importantă carte de când şi-au pus iscălitura pe actele lui Vali Argăseală. Au devenit cu rândul siamezii olandezului, l-au mai scăpat în câteva momente, dar a avut cine să măture în spatele lor. Au pus umărul Enache sau Morais, au pus gheata Pintilii sau Popescu.
Egalul FCSB-ului e victoria unei echipe cu un buget de nşpe mii de ori mai mic în faţa unui colos portughez de la care s-ar putea împrumuta şi băncile din România.
Egalul FCSB-ului e victoria unei defensive admonestată meci de meci în faţa unor băieţi care au fost cumpăraţi sau se vând pe milioane de euro.
Egalul FCSB-ului e ca o victorie pentru antrenorul care ştie că încă se află în banca studenţilor în antrenorat.
Egalul din Lisabona e victoria unui portughez de 37 de ani pentru care sprintul pe final de meci nu e o corvoadă.
Egalul FCSB-ului a fost despre atitudine, mentalitate de învingător, sacrificiu şi autodepăşire. Trăsături definitorii pentru orice fotbalist care vrea să-şi facă un nume prin sport.
Andru Nenciu
Preluare de la prosport.ro
Precizări legate de site-ul fcsteaua.ro (click link)
