FCSTEAUA.RO

FC Steaua – Astra 3-0! Alibec dă șah-mat Astrei în 30 de minute! Super rabona și gol de generic!

FCSB a zdrobit-o pe Astra, scor 3-0. Denis Alibec a marcat o “dublă” spectaculoasă şi a oferit un assist de senzaţie prin rabona, însă a părăsit terenul în prima repriză, acuzând probleme musculare. Au marcat: Alibec ‘9 (penalty), ’27 și Tănase ’32.

Echipele de start:

  • FCSB: Niță – Pleașcă, Bălașa, Moke, Momcilovic – Boldrin, Popescu – Enache, Tănase, De Amorim – Alibec
  • Astra: Giurgiu: Ivanov – Geraldo, Săpunaru, Oros – Stan, Seto, Boubacar, Morais – Ioniță, Filipe – Niculae

Show pe Arena Naţională! FC Steaua a dat de pământ cu campioana României, după un meci spectaculos. Elevii lui Reghe au deschis scorul din penalty, prin Alibec, care a şutat puternic pe centrul porţii (’10). Imediat după gol, Şumudică şi-a chemat jucătorii la marginea terenului pentru a-i încuraja, însă indicaţiile tehnicianului nu au dat roade.

Alibec a reuşit “dubla” în minutul 27, după ce a scăpat singur cu Iliev. Goalkeeperul oaspeţilor a parat în prima instanţă şutul, însă mingea a revenit la atacantul gazdelor, care a îndeplinit astfel o simplă formalitate. Alibec nu s-a bucurat nici de această dată la golul său, în semn de respect faţă de fosta sa echipă.

Vedeta FCSB-ului a fost decisivă şi în minutul 32, când a oferit un assist de generic lui Tănase, care a dus scorul la 3-0. Alibec a reuşit o rabona de senzaţie, spre satisfacţia spectatorilor! Atacantul a fost însă nevoit să iasă de pe teren, acuzând probleme medicale la un picior (’37).

  • „Am simțit înțepături la înghinal si am zis să nu fortz. Sper să pot să joc duminică, nu stiu sigur ce am. O să vad maine, cand voi face un control mai amănunțit. A fost un sentiment unic sa joc impotriva fostilor mei colegi, dar e un alt capitol din vaita mea, pentru ca acum joc la FCSB. Eu vorbesc destul de des cu ei. Pasa pentru Tănase, așa mi-a venit. M-am uitat in careu, l-am vazut pe Tănase liber si am pasat.Am devenit din ce in ce mai mult o familie, aici si asta se vede. Banderola e o mandrie si cred ca pana acum am facut-o cu brio. Nu m-am bucurat la gol, pentru ca e fosta mea echipă. Marius Șumudică m-a felicitat și atât. Am avut o perioadă grea, nu ne ieșea jocul, mai ales după meciul de la Constanța, nu știam ce se întâmplă. Important e să câștigăm noi la Craiova, Viitorul, sigur, se mai încurcă pe undeva. Mereu au fost meciuri grele la Craiova și cred că și acesta va fi”, a declarat Denis Alibec în direct la Dolce Sport.

În locul lui Alibec a intrat Gnohere, căruia i s-a refuzat un penalty clar la prima sa atingere de balon. Bizonul a fost faultat clar de Iliev, însă Horaţiu Feşnic nu a arătat punctul cu var pentru gazde (’41). La 4-0 partida ar fi fost ucisă din prima repriză.

Pe finalul reprizei, Reghe a fost nevoit să opereze o nouă modificare, după ce şi Ovidiu Popescu s-a accidentat (’43). În locul mijlocaşului a intrat Achim.

Condus pe tabelă, Şumudică a mizat totul pe cartea atacului în repriza secundă. I-a introdus pe Sergiu Buş şi Daniel Florea, în locurile lui Seto şi Oros. Ioniţă putea să reducă din handicap din lovitură liberă, dar a trimis execrabil (’50). Elevii lui Reghe au răspuns prin Tănase, care a ratat uluitor! Nemarcat în careu, decarul a trimis alături, cu capul, dintr-o poziţie ideală (’57).

Giurgiuvenii nu au renunţat la luptă şi au continuat să atace buturile roș-albastre, dar steril. Teixeira nu a fost nici el mai inspirat, trimiţând lamentabil din interiorul careului (’85).

În urma acestei victorii, FC Steaua a revenit pe primul loc în play-off, cu 33 de puncte, la fel ca Viitorul, dar cu un golaveraj mai bun.

Deși e mijlocul săptămânii, 8153 suporteri au fost prezenți la disputa cu Astra, aceștia afișând de-a lungul reprizei și mai multe mesaje.

„Azi joacă Steaua” și „O echipă. Două culori și milioane de inimi pentru Steaua”, au fost două dintre mesajele arborate în Peluza Roș-Albastră, afișate cu scopul de a reliefa, încă o dată, poziția acestora în conflictul cu Armata.

La finalul meciului, Laurențiu Reghecampf nu a părut îngrijorat în legătură cu situația medicală a lui Ovidiu Popescu. În privința lui Alibec, antrenorul FCSB-ului a refuzat să se pronunțe, spunând că un verdict final va fi dat peste două zile.

La Denis trebuie să aşteptăm, a simţit o arsură în zona inghinală. Poimâine probabil vom şti exact. La Ovidiu nu văd să fie ceva dificil, o mică entorsă”, a spus Reghecampf.

Video meci

Declarații, comentarii: Cum a aratat meciul Steaua 3-0 Astra 06.04.2017
Rezumat FCSB 3-0 Astra
FCSB 3-0 ASTRA ~ Prima Repriza FULL(Play-Off)
FCSB 3-0 ASTRA ~ Repriza a doua FULL (si comentarii)

Link cu altă înregistrare (doar meciul, repriza aII-a): https://youtu.be/X1GZhvNmSts

Felicitări băieților!
Forza Steaua!

X Ray

Avancronică FC Steaua – Astra

Etapa a 4-a din play-off programează pe Arena Națională, joi, 6 aprilie, ora 20:30, derby-ul FC Steaua – Astra, vicecampiona și campioana ediției trecute în Liga 1.

Comisia Centrală a Arbitrilor a decis ca Horațiu Feșnic să fie arbitrul de centru în partida dintre FCSB și Astra, din etapa a patra a play-off-ului. FC Steaua nu a câștigat niciunul dintre cele trei meciuri disputate în acest sezon de Liga 1 cu arbitrul clujean la centru și a suferit una dintre cele mai umilitoare înfrângeri din istoria confruntărilor cu Dinamo: 1-4 în semifinalele Cupei Ligii. Celelalte două meciuri, pe care roș-albaștrii le-au disputat cu Poli Iași și ASA Târgu Mureș s-au încheiat cu același scor, 1-1.

La meciul dintre FCSB și Astra de mâine, din brigada condusă de Feșnic vor mai face parte asistenții Vladimir Urzică, din Piatra Neamț și Ovidiu Artene, din Vaslui.

Borne din palmares conform LPF
  • FCSB VS ASTRA în Liga 1 Orange: 28 jocuri – 12 victorii FCSB – 6 remize – 10 victorii Astra.
  • Palmares cu FCSB gazdă: 14 jocuri – 10 victorii FCSB – două remize – două victorii Astra.
  • Primul meci a avut loc pe 5 decembrie 1998, FCSB – Astra 1-0, gol Eugen Trică. În returul campionatului 1998-1999, s-a consemnat întâia remiză, 1-1 la Ploieşti.
  • Prima victorie a Astrei a venit pe 5 aprilie 2000, Astra – FCSB 1-0, gol Florin Pogăcean. Pe băncile celor două echipe s-au aflat Costică Ştefănescu, respectiv Victor Piţurcă.
  • În ediția 2000-2001, la finalul căruia Victor Piţurcă a câştigat singurul titlu din carieră ca antrenor, Astra a fost echipa care a învins FCSB în ambele partide, 3-1 în Bucureşti şi 3-0 la Ploieşti.
  • Cele mai multe goluri s-au consemnat pe 28 iulie 2012, Astra – FCSB 3-4 (antrenori Bogdan Stelea / Laurenţiu Reghecampf).
  • Două remize albe s-au înregistrat de-a lungul timpului, dintre care una singură pe terenul „roş-albaştrilor” (28.09.2014).
  • În stagiunea precedentă, Astra a câştigat ambele meciuri din sezonul regulat, 2-0 acasă şi 1-0 în deplasare. În play-off, bucureştenii s-au impus pe teren propriu cu 2-0, acelaşi scor înregistrându-se şi la Giurgiu, dar pentru elevii lui Marius Şumudică.
  • Ultimele două confruntări, cele din sezonul regulat actual, s-au terminat de fiecare dată cu 1-0 pentru gazde: Boldrin a marcat pentru FCSB pe „Arena Naţională”, iar Budescu a înscris pentru victoria Astrei de la  Giurgiu.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FCSB – 25 ani şi 3 luni; Astra – 27 ani şi 3 luni.

FC Steaua. Laurenţiu Reghecampf a susţinut o conferinţă de presă în care a prefaţat duelul cu formaţia giurgiuveană.

„Mâine ne aşteaptă un meci foarte dificil. Nu mă gândesc decât că ne-am bătut cu Astra până la final pentru campionat anul trecut. Rămâne o echipă foarte bună, cu jucători cu o valoare destul de mare şi care pot juca foarte bine meciurile importante. Indiferent de rezultatele precedente, Astra rămâne o echipă periculoasă, care ne poate pune probleme.

Diferenţa dintre Şumudică şi ceilalţi antrenori e că Şumudică are curajul să spună ce gândeşte. Toţi adversarii îşi doresc să câştige contra noastră.

Nu e 100% sigur că Budescu va lipsi. Un jucătoar foarte important pentru ei, poate face diferenţa în orice moment. Noi ne pregătim la fel şi trebuie să fim atenţi dacă va juca la fazele fixe, pentru că e foarte periculos şi poate face diferenţa”. a declarat Laurenţiu Reghecampf.

Tehnicianul roş-albaştrilor are şi o veste bună: a scăpat de una dintre problemele din defensivă.

„Bălaşa se antrenează normal şi sper să joace mâine seară. Sunt sigur că cei care vor intra vor face un meci bun şi vor câştiga cele 3 puncte. Jucăm cu echipa campioană, nu cred că suntem favoriţi. E un meci foarte important, cât timp ne batem şi jucăm an de an în cupele europene”, a mai spus Reghecampf.

Astra. Budescu s-a accidentat in meciul cu Viitorul si nu va putea sa joace cu Steaua. Sumudica nu are insa retineri sa-l foloseasca pe Junior Morais, jucator care va merge la Steaua la finalul sezonului.

Nu vom risca folosirea lui, mai ales că ar putea să se agraveze problemele pe care le are. Să vedem ce spune testul medical, însă e greu de crezut că va juca împotriva roș-albaștrilor„, au spus cei de la Astra.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

Notă: Cât timp nu există o sentință definitivă și irevocabilă voi continua să scriu și FC Steaua București, Steaua etc. în paralel cu FCSB, care este marcă o înregistrată încă din 2008 a echipei care oficial deține palmaresul la fotbal al Stelei din 1947-2017. De fapt FCSB = FC Steaua.

[fbvideo link=”https://www.facebook.com/SteauaRosAlbastra1947/videos/1706972995984860/” width=”500″ height=”400″ onlyvideo=”1″]

X Ray

Exit mobile version