FCSTEAUA.RO

Steaua – Osmanlispor 2-1! Roș-albaștrii s-au trezit la pauză și au călcat în picioare „otomanii”

Steaua a învins formația turcă Osmanlispor cu scorul de 2-1 (0-1), joi seara, pe Arena Națională din București, în Grupa L a competiției de fotbal Europa League, și rămâne în cursă pentru calificarea în șaisprezecimile de finală.

În fața a 6.500 de suporteri, Steaua s-a împus în disputa cu „otomanii” și a făcut din Grupa L cea mai echilibrată grupă din acest sezon de Europa League, cu finalul o mare enigmă. Partida FC Zürich – Villarreal s-a încheiat la egalitate, 1-1. Asta să dea de gândit detractorilor care au bagatelizat remiza Stelei din Elveția, invocând ironic „o divizionară secundă”.

Clasamentul conform UEFA.com

Înainte de meci, cele două echipe au păstrat un moment de reculegere în memoria lui Didi Prodan, iar suporterii au strigat numele marelui dispărut și au afișat numeroase bannere dedicate fostului fundaș stelist decedat la 44 ani.


Nu a fost uitat nici fostul golgheter al Stelei Raul Rusescu.

Echipele de start:

După o primă repriză slabă, în care Steaua părea o echipă nemotivată, lipsită de vlagă, cu multe pase greșite și fără orizont clar în ofensivă, nu cred că a fost suporter stelist care să mai spere la ceva de la această partidă. Osmanlispor nu a dominat, nu a controlat jocul, însă în ofensivă Steaua nu era în stare să lege ceva periculos pe zona de 16 metri, deși a avut un penalty neacordat, iar golul l-a luat pe o gafă a lui Momcilović, după ce Adi Popa a fost trântit la marginea careului turc. Ocaziile „otomanilor” au fost pe contraatacuri la mingi pierdute de steliști în preajma careului advers. La fel ca în Liga 1, roș-albaștrilor parcă le era teamă să tragă la poartă, deși au avut multe ocazii să o facă.

După pauză, parcă a ieșit din vestiar o altă echipă Steaua. Reghecampf i-a înlocuit pe Enache și Pintilii, slabi amândoi, introducându-i pe Bourceanu și Golubović. Cu Popa vârf de atac, Steaua nu a reușit să își creeze ocazii clare de gol. După schimbare, Popa a revenit pe postul său obișnuit de extremă dreaptă și jocul a prins altă dinamică.  Steliștii au inceput sa preseze în mod constant poarta lui Karcemarskas, lovindu-se din nou de refuzul arbitrului de a acorda penalty în urma unui nou henț în careu al oaspeților.

În minutul 63, Reghe a mutat ofensiv din nou. L-a scos pe Muniru și a mizat în atac pe pasele și șuturile lui  Achim. Toate schimbările au fost inspirate și s-au resimțit pozitiv în jocul Stelei, care i-a anihilat și „cotropit” pe turci. În repriza a doua, Osmanlispor a tras un singur șut pe poartă, în schimb roș-albaștrii au avut 5 șuturi cadrate și câteva ocazii uriașe de gol! La fel ca în egalurile precedente din Grupa L, De Amorim și Boldrin s-au întrecut în ratări.  De Amorim are deja marcă înregistrată la ratările din 6-7 m prin mingi trimise ca la rugby peste poartă.

Cea mai mare ocazie a Stelei s-a consumat în minutul 60, când portarul a respins lovitura liberă executată de Boldrin din apropierea locului de corner, iar De Amorim a reluat peste poartă din poziție centrală foarte bună. Tot Boldrin a fost foarte aproape să ajungă la un șut-centrare expediat de Tamaș prin fața porții adverse (66).

„Abstinența” atacanților la finalizare a fost suplinită  de Momcilović și magistral de Tamaș, care prin golul victoriei a băgat și în conturile clubului bonusul de 360.000 de euro (remiza este premiata cu 120.000 de euro). Steaua a egalat în min. 68, când Momcilović a reluat în plasă mingea respinsă de portarul Zydrunas Karcemarskas, la lovitura liberă executată foarte bine de Boldrin de pe poartea dreaptă. 

Asaltul roș-albastru a continuat. Achim a tras tare de la circa 22 de metri, însă pe direcția portarului (74). Momcilovic (77) a fost aproape de al doilea gol, dar Karcemarskas a respins șutul violent al sârbului de la semi-distanță. Golubovic (81) a încercat o finalizare spectaculoasă cu călcâiul, dar a obținut doar corner. Achim a trecut și el pe lângă gol, când l-a imitat pe De Amorim și a trimis balonul peste poartă din 6 metri.

În sfârșit, Gabi Tamaș a marcat golul victoriei Stelei (86), cu o lovitură magistrală de cap la centrarea lui Boldrin de pe partea dreaptă. După 7 ani, Tamaș a marcat în Liga1 la Iași. Aseară, fundașul Stelei a înscris tot după 7 ani și în cupele europene, declanșând fiesta roș-albastră.

Site-ul UEFA l-a desemnat pe Muniru MVP!

Ca și în partida cu Villarreal, și apoi în dubla cu FC Zürich, Steaua a dominat echipa Osmanlispor la toate capitolele. 
Statistica UEFA

Cartonașe galbene: Maher (49), Muniru Sulley (57), Musa Cagiran (63), Delarge (67), Tiago Pinto (85), Popa (89), Niță (90+3).

Rezumate video Steaua – Osmanlispor 1-1

Declarații

Presa

 

Felicitări băieților pentru victorie!

X Ray

Avancronica FC Steaua București – Osmanlispor

Joi, 24 noiembrie 2016, ora locală 20:00, pe Arena Națională, Steaua își joacă cu Osmanlispor ultima carte la șansele infime de calificare în primăvara europeană.

Italianul Paolo Mazzoleni a fost delegat de UEFA să arbitreze partida pe care echipa de fotbal Steaua o va disputa cu formația turcă Osmanlıspor, în Grupa L din Europa League. În vârstă de 42 de ani, Mazzoleni și-a început cariera în 2005 și va arbitra joi pentru prima oară o echipă din România. Conform site-ului oficial al UEFA, el va fi ajutat la cele două tușe de asistenții Alessandro Giallatini și Filippo Meli,  de arbitrii adiționali Marco Guida și Massimiliano Irrati, iar arbitru de rezervă va fi Riccardo Di Fiore (toţi din Italia).

FC Steaua Bucuresti a anunțat că, începând de marți, 15 noiembrie, au fost puse în vânzare online biletele pentru partida cu Osmanlispor, contând pentru a cincea etapă a grupelor UEFA Europa League. Tichetele vor fi disponibile pe www.biletesteaua.ro, iar prețurile sunt următoarele:

  • PELUZA – 30 LEI
    TRIBUNA II – PERIFERIC – 50 LEI
    TRIBUNA II – CENTRAL – 80 LEI
    VIP 3 – 100 LEI
    VIP 2 – 150 LEI
    VIP 1 – 200 LEI

Partida din tur a fost prefațată cu o prezentare a echipei Osmanlispor în Avancronica-Cronica „Osmanlispor – Steaua 2-0! Ne-au biruit „turcii” noștri!

De data asta vom lăsa forul suprem să ne prezinte cele două competitoare așa cum figurează ele în documenele oficiale UEFA.


Ultimele cinci partide oficiale:

Steaua trece printr-o criză generată în primul rând de lot și accidentări. Jucători ca De Amorim, Boldrin, Achim, Moke… nu au pregătirea fizică și psihică de a evolua constant bine în meciuri din 3 în 3 zile, iar Reghecampf nu are înlocuitori pe măsură. În ultima partidă, cea de la Chiajna, Steaua a ajuns în situația ridicolă, pentru o pretendentă la titlu, de a  se apăra cu un singur fundaș de meserie, Momcilović, și 3 mijlocași. În atac situația lotului este și mai deplorabilă. O știm cu toții. Golgheterul Raul Rusescu face tușa Osmanlispor, iar Steaua a ajuns să-l folosească pe Adi Popa vârf, ca ultimă soluție.

Cu siguranță De Amorim, Boldrin, de exemplu, vor avea altă motivare în Europa League, decât pe plasticul din Chiajna, însă partida cu Osmanlispor mai are doar o miză SF. Chiar dacă Steaua obține 3 puncte poate urca pe locul 3 numai dacă partida FC Zürich – Villarreal nu se termină la egalitate. Însă o victorie în acel meci, obținută fie de elvețieni, fìe de spanioli, o scoate definitiv din cărți pe Steaua. Cele 6 puncte sunt insuficiente, pentru că echipa lui Reghecampf va disputa ultimul meci la Villarreal, locul 4 în Primera Division, după Real Madrid, Barcelona și Sevilla. Nici măcar un egal „mare” smuls  în Spania nu ar mai ajuta-o pe Steaua, decât într-o singură situație ipotetică. Acest scenariu SF pe ultimele două etape ar fi următorul (1, x, 2):

Steaua-Osmanlispor -1 (scor 3-0)
FC Zürich – Villarreal -x (nu contează scorul)
Osmanlispor – FC Zürich -1, x (nu contează scorul)
Villarreal-Steaua -x  (nu contează scorul)

    Clasamentul final (ipotetic):
  1. Osmanlispor 10 (8) puncte
  2. Steaua 7 puncte , golaveraj: 5-4, +1
  3. Villarreal 7 puncte , golaveraj: N-N, 0)
  4. FC Zürich 6 (7) puncte (la x, golaveraj:N-N, 0)

Deși calificarea este la mâna ei, e limpede că Steaua mai are șanse cvasi-„zero” la locul 2 în Grupa L, pentru că realistic nu mai poate acumula 6 puncte în ultimele 2 meciuri, variantă în care nu ar mai depinde de rezultatele celorlalte 3 echipe. În opinia mea, Osmanlispor și Villarreal vor merge mai departe.

Steaua – Osmanlispor -x
FC Zürich – Villarreal -x,2
Osmanlispor – FC Zürich -1,x
Villarreal – Steaua -1

    Clasamentul final (pronostic):
  1. Osmanlispor 9-11 puncte
  2. Villarreal 9-11 puncte
  3. FC Zürich 5-7 puncte
  4. Steaua 3-4 puncte

De fapt nu ar fi nicio surpriză, fiind anticipată de noi încă din start, după tragerea la sorți, când am acreditat-o pe Villarreal cu prima șansă, iar pe Osmanlispor cu șansa a doua: „Europa League: FC Steaua în Grupa L cu Villarreal FC, FC Zurich și Osmanlispor AŞ”. Poziție pe care am menținut-o și în avancronicele celor 4 etape disputate de Steaua până acum în Grupa L.

Articole pe fcsteaua cu cele 4 meciuri disputate de roș-albaștri în Grupa L:

  1. Osmanlispor – Steaua 2-0! Ne-au biruit „turcii” noștri! Steaua a pierdut un meci, dar a „câștigat” un „berbec” de 500 mii de euro
  2. Steaua-Villarreal 1-1! Bravo Steaua, meritai victoria! Și cu bară și furată, Steaua respiră european călare pe semifinalista Cupei Europa League
  3. FC Steaua – FC Zürich 1-1! Teoretic în cărți, practic… în eclipsă. GOLubović a spart gheața, dar 2 puncte s-au dus pe copcă cu Tamaș
  4. FC Zürich – FC Steaua București 0-0! Nici fericiți, nici triști. Au rămas speranțele…

Echipa probabilă a Stelei în partida de joi cu Osmanlispor: Niță – Enache, Tamaș, Toșca, Momcilović – Sulley, Pintilii  – Popa, Boldrin, De Amorim – Tudorie.

Le urăm succes roș-albaștrilor și vom fi cu sufletul alături de ei și la bine și la greu!

X Ray

Exit mobile version