FCSTEAUA.RO

ASC Poli Timișoara – FC Steaua 0-1. Victorie de serviciu


FC Steaua a învins-o pe ACS Poli Timișoara cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, într-un meci din etapa a 2-a a Ligii 1 de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul francez Eddy Harlem Gnohere (63), la doar patru minute de la introducerea sa pe teren. Poli a jucat a doua repriză în zece oameni, după ce Alexandru Munteanu a fost eliminat în minutul 45+1, în urma unei intrări brutale la Junior Morais.

Prima ocazie notabilă a partidei le-a aparținut steliștilor. Budescu a tras în plasa laterală din interiorul careului (’14). A urmat un moment controversat. Roș-albaștrii au cerut cartonaș roșu la Vașvari, care a avut o intrare foarte dură asupra lui Pintilii, însă arbitrul a dat galben (’16).

Alibec s-a aflat în prim-plan și în minutul 40, când a ratat complet execuția deși se afla într-o poziție ideală de a marca. Elevii lui Ionuț Popa au replicat prin Țigănașu, care a încercat să înscrie direct din corner, dar Niță nu s-a lăsat păcălit (’42). Gazdele au rămas cu un om în minus pe finalul reprizei, după ce Munteanu a văzut al doilea galben și, implicit, cartonaș roșu, după o intrare dură asupra lui Morais (’45+1).

Aflată în superioritate numerică, Steaua s-a avântat în atac în repriza secundă. Teixeira a irosit o șansă uriașă de a deschide scorul, după ce a reluat peste cu capul din doar câțiva metri (’53). Budescu și-a încercat din nou norocul la buturile adverse, cu un șut violent din afara careului, însă Straton a reținut (’61). Cel care a spart gheața a fost Gnohere. Proaspăt introdus pe teren, francezul a punctat cu latul în urma unei centrări excelente a lui Budescu (’63). După nici două minute, din pasator Budescu s-a transformat în finalizator, dar fără vreun efect pe tabelă. Mijlocașul a tras slab și i-a permis lui Straton să intervină (’65).

Chiar și cu un om în minus, timișorenii nu au abandonat faza ofensivă. Cânu a fost aproape de egalare, trimițând cu capul peste din doar doi metri, după o eroare a lui Niță (’71). Portarul vicecampioanei s-a revanșat în fața lui Soljic, care a șutat periculos la colțul scurt (’73). Gnohere putea risipi emoțiile în privința învingătoarei, însă a reluat peste deși se afla într-o poziție excelentă (’89). Nu a contat însă. Steaua s-a impus cu 1-0 și așteaptă cu sufletul la gură dubla cu Viktoria Plzen.

Steaua continuă să fie vulnerabilă pe faza defensivă, deși cuplul de fundași centrali Larie – Bălașa pare a se suda tot mai bine de la meci la meci. Roș-albaștrii au suferit și la fazele fixe. Iar când nici Niță nu este sigur pe el, atunci pericolul este foarte mare. După primele două meciuri oficiale disputate , concluziile nu sunt unele de natură a-i aduce liniștea lui Dică.  Jocul încă nu este ceea ce-și dorește toată lumea. Sigur, Becali a spus că nu este interesat de meciul cu Poli, drept pentru care i-a transmis lui Dică faptul că are voie să facă orice fel de experiment. Totul pentru a găsi formula ideală pentru meciul cu Plzen. Folosirea lui Morais ca mijlocaș central a fost una din surprizele serii.

Statistică


Rezumat

Meci întreg și comentarii

 

 


ASC Poli Timișoara – FC Steaua. Roș-albaștrii cu Plzeň în cap și „Viktoria” la picioare

Meciul dintre ACS Poli  și FC Steaua, din etapa a doua a Ligii 1, va avea loc vineri, 21 iulie, de la ora 21,00, pe stadionul Dan Păltinişanu din Timișoara.Pentru această partidă, CCA a desemnat următoarea brigadă de arbitri:

ACS Poli Timişoara

Casa Rusu şi Vox Technology Park sunt noii sponsori principali ai echipei ACS Poli Timişoara. Cu bugetul finanțat de Primăria Timișoarei, sponsori noi, lot nou și mai mulți fani plătitori în tribună, Poli speră într-o stabilitate financiară și o clasare pe loc de Play off în noul sezon.

„INTERES ENORM PENTRU POLI – FCSB! Interesul pentru meci este unul foarte ridicat, până la ora 18,30 fiind vândute peste 12.000 de bilete! De aceea, vă recomandăm să achiziționați bilete din timp, pentru a evita aglomerațiile de la casierii și porți.” a scris pe site-ul clubului oficialii bănățeni.

Deși prețul biletelor fixat de Poli (15-40 lei la peluze-tribune și 250 de lei la lojă) este comparabil cu cel din Champions League de la Steaua-Plzeň, sunt așteptați peste 20.000 de fani bănățeni dornici să o vadă pe Steaua, dar și noua formulă de echipă a lui Ionuț Popa.

După turul de forță  din sezonul trecut, când a evitat miraculos retrogradarea deși a avut un handicap de -14 puncte, Poli și-a remaniat lotul cu 11 achiziții notabile, care o face și mai puternică decât echipa care a produs surpriza campionatului. Candidata sigură la retrogradare  a fost prezentă în finala Cupei Ligii, în semifinala Cupei României și în ultima etapă a prins locul 12 „de baraj”, trimițând în Liga a 2-a pe Pandurii și  ASA. La baraj, Poli s-a impus clar în fața „Bătrânei doamne” cu scorul general de 5-2 (2-1 și 3-1).

Lotul actual este cotat pe transfermarkt la 7,85 milioane €.

Transferurile realizate de timișoreni în această vară:

Poli a început bine acest sezon de Liga 1, cu o victorie în deplasare la Chiajna, scor 0-1, care a dus la prima „victimă” printre antrenorii Ligii 1. Demiterea lui Dan Alexa, după ce a salvat Concordia de la retrogradare.

Poli a avut mai multe ocazii de a marcat și nu prea a avut emoții pe parcursul partidei. Bănățenii l-au încercat de 4 ori pe Bălgradean și au trimis de alte 8 ori mingea pe lângă poarta, în timp ce adversarii lor, deși au avut o posesie mai bună (52%), nu au reușit să trimită nici un șut pe poarta aparată de Straton.

În prima repriza, Poli a avut posesie 60%. Rolurile s-au inversat în partea secundă, în special după reușita lui Bârnoi din minutul 50. Timișoara a arătat destul de bine în defensivă și a obținut o victorie importantă de moral pentru noul lot.

Echipa probabilă în meciul cu Steaua. Antrenorul Ionuț Popa fiind din vechea gardă, cred că va folosi cutuma „echipa care câștigă nu se schimbă”.

Steaua

Nicolae Dică a avut un debut zbuciumat. Steaua s-a impus in-extremis în fata lui FC Voluntari, într-un meci în care Budescu a transformat un penalti în minutul 34 si apoi Dennis Man marcat golul izbăvitor abia in minutul 92.

Deși a dominat clar partida, înregistrând o posesie de 65% si trimițând 22 de șuturi (11 la poarta și 11 pe poarta) spre poarta aparată de Balauru, roș-albaștrii au fost foarte aproape de a pierde doua puncte în acest meci. Chiar dacă relațiile de joc încă nu s-au solidificat, Steaua a prestat un joc cu potențial.

Steliștii fac deplasarea la Timișoara cu gândul la meciul cu Plzeň, din preliminariile Ligii Campionilor, încercând să se menajeze și să evite o posibila accidentare. Este clar că roș-albaștrii nu vor forța. Dubla cu cehii este vitală pentru cariera lor, blazonul și bugetul clubului, în joc fiind un pot de minim 10 milioane €: biletul pentru grupele EL asigurat și bonusul UEFA de accedere în play off-ul CL.

Conferința de presă a lui Nicolae Dică inainte de meciul cu Poli

Florin Tănase

Echipa probabilă. Pentru că meciul cu Plzeň are prioritate maximă, nu exclud o formulă de echipă în care Dică să menajeze câțiva jucători titulari, în special fundașii centrali și pe Pintilii. Ceva de genul: Andrei Vlad – Pleașcă, Bălașa/Larie, Filip, Momcilović- Achim/Teixeira,  Ovidiu Popescu-Jakoliš, Man, De Amorim- Gnohere/Alibec. Are și verde de la Becali.


Becali a dat liber la experimente: „Chiar si cu riscul de a pierde meciul!”

Suporterii

Deși oficialii bănățeni au declarat că nu au avut solicitare de bilete din partea Stelei, și presa a vuit, nu se pune problema că suporterii au fost ignorați de conducerea Stelei, ci fanii au cerut asta oficialilor echipei.

Contactați de GSP.ro, liderii peluzei roș-albastre au explicat motivul pentru care s-a ajuns la această decizie: „Nu știm deocamdată câți vom merge la Timișoara. Suntem prinși chiar înaintea acestui meci cu Plzen, care e foarte important pentru noi și pentru echipa noastră. E principalul obiectiv al acestei veri pentru galeria noastră. Ne-am canalizat atenția asupra acestui joc și am cam lăsat deoparte deplasarea de la Timișoara.

Asta nu înseamnă că nu vom merge câțiva dintre noi acolo, dar n-am putut comunica exact un număr de bilete și de aceea n-am vrut să punem conducerea într-o situație delicată. Așa cum am promis, nu vom neglija meciurile din campionat.

Echipa are nevoie de susținere necondiționată, chiar nu se pune problema unui conflict cu conducerea. Din contră, noi apreciem că a pus din timp la vânzare biletele pentru meciul cu Plzen, așa cu siguranță va veni multă lume la stadion. Promitem să mergem în Cehia să-i suținem și acolo”.

Grupul suporterilor „Peluza Roș-Albastră” și-a anunțat participarea printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

Distanța și ziua (vineri) probabil va genera o prezență mică a steliștilor pe stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara.

Timișoara, am venit!

Steaua a ajuns în Timișoara la bordul unei curse de linie  a celei mai cunoscute firme de transport aerian din România. Însă roș-albaștrii au întâmpinat probleme. Cel puțin așa susține Edi Stăncioiu pe social media:”O oră și 30 de minute de saună în avionul Tarom. Fără aer condiționat, fără explicații, minciuni și atitudine arogantă din partea echipajului. Mulțumim România!”

În sezonul trecut, Steaua s-a impus la limită, scor 1-0, în ambele meciuri disputate împotriva echipei ACS Poli. Acum partida va avea o altă încărcătură, bănățenii fiind pe un val de entuziasm și fără vreun stres de rezultat, iar steliștii cu Viktoria Plzeň în cap și teama de picioare. Din punctul ăsta de vedere meciul este deschis oricărui rezultat, deși Steaua pleacă favorită pe hârtie.

Succes roș-albaștrilor!

Forza Steaua!

X Ray

Exit mobile version