Am o veste pentru comandantul peluzei sud a Stelei, locotenent-colonelul Talpan. Din cauză că pe câmpul de luptă s-a aşternut ceaţa, nu prea şi-a dat seama către cine s-a îndreptat şarja lui de cavalerie: către propria armată. Sigur, atacul a lovit, din greşeală, o falangă de rezervişti uitată pe o culme. O culme a complicităţii.
Talpan îi tot dă înainte cu Becali, dar nu suflă o silabă despre complici. Adică despre capii armatei care i-au permis lui Becali să preia Steaua, fraudulos spune juristul militar. Domnule Talpan, genul acesta de furt se face doar în doi, adică Becali şi grupul de ofiţeri superiori. Ca la schimbul de terenuri, mai ştiţi? Chiar nu se poate de unul singur, aşa cum încercaţi d-voastră să mistificaţi realitatea.
Cum să explic să înţeleagă şi domnul Talpan, nu te poţi duce într-o unitate militară să iei un tanc de acolo, să te dai pe străzile din România cam 10 ani cu el şi să te lauzi în gura mare, precum a făcut-o Becali, că nimeni nu mai are aşa tanc ca al lui, şi deodată să-l iei pe Becali la rost că de unde are tancul. După 10 ani… Domnule Talpan, dacă nu deschide cineva poarta unităţii militare, tancul nu poate ieşi de acolo. Pricepeţi?
Domnul Talpan îmi aduce aminte de „Noaptea Generalilor”. Un film făcut în 1967, franco-britanic, deci cu şanse mai mici de vizionare, la cum gândeşte şi se exprimă tovarăşul Talpan dânsul părând mai degrabă pe stilul sovietic, „nemţi pa uliţa”. Sigur, domnul Talpan nu te trimite cu gândul la acel film pentru că ar avea ceva din charisma lui Peter O’Toole sau Omar Sharif, ci pentru că, fără să vrea, ofiţerul de rang inferior Talpan începe să lichideze, precum personajul principal din acea capodoperă, reţeaua generalilor care nu sunt în regulă.
Deci, domnule Talpan, când auzim şi despre acoliţii care au deschis poarta unităţii pentru a ieşi de acolo Becali cu tancul?
Orice se va întâmpla cu Becali şi relaţia lui cu Steaua, această echipă nu mai poate fi a armatei. În decembrie 1989, vâltoarea revoluţiei a fost aproape de a mătura cu această echipă care le amintea furioşilor de pe străzi de comunism şi Ceauşescu. Au stârpit doar Victoria, iar pe Dinamo au întors-o la origini, pentru câteva săptămâni, la Unirea Tricolor. Noroc că în acele zile a apărut genul de lider pe care şi-l dorea tânărul Talpan, Ion Iliescu, propovăduitorul comunismului neîntinat.
În deceniul care a urmat, cu anii de întârziere atăt de caracteristici societăţii româneşti, statul român a decis că Armata şi alte astfel de instituţii nu mai pot deţine echipe de fotbal la nivel înalt, în lumea profesionistă. A fost lege! La orizont, pentru România apăruseră NATO, Uniunea Europeană. În siaj rămâneau Talpan, Boroi, Duşa, Oprea, Rusia, Iugoslavia… În secolul 21, Talpan vrea să ne smulgă de la masa la care se află USA, UK, Italia, Spania, Germania şi să ne pună la masă cu Serbia, unde a aflat el că mai există o relicvă a comunismului, minsterul apărării care ar deţine nu ştiu ce la Partizan Belgrad.
Talpane, spune-ne cine din armată i-au fost complici lui Becali la furtul tancului şi apoi trage poarta unităţii şi rămâi în cazarma ta. Soldaţii adevăraţi se ocupă cu ISIS şi alte astfel de belele, nu cu păsărele care-ţi zboară în jurul capului gen echipe de Champions League.
Mihai Mironică
Preluare de pe blog.prosport.ro/mihai-mironica