FCSTEAUA.RO

Amical Steaua (FCSB) vs Shanghai Shenhua 2-2

Steaua (FCSB) a obținut doar o remiză, scor 2-2, împotriva chinezilor de la Shanghai Shenhua, echipă pe care au condus-o cu 2-0.

Golurile roș-albaștrilor au fost reușite de Tănase (în minutul 8, din pasa lui Rusescu) și Zhang Lu (autogol în minutul 49), în timp ce pentru chinezi au punctat Oscar Romero (72) și același Zhang Lu (75).

Rezultatul a fost unul neașteptat, în condițiile în care Tănase a irosit, la 2-0, șansa de a înscrie al treilea gol, trimițând slab, dintr-un penalty obținut chiar de el, în brațele portarului chinez.

Mihai Teja a folosit următoarea formulă de echipă: Bălgrădean – Benzar, Planic (cpt), Filip, Jr. Morais – Nedelcu, Stoian – Man, Matei, Tănase – Rusescu. Pe parcursul meciului au mai intrat Stan, ComFC Shanghai Shenhuaan, Bălașa, Moruțan, Vlad, Teixeira, Roman și Jakolis.

VIDEO

Ultima partidă amicală a roș-albaștrilor din Spania este programată miercuri, 23 ianuarie, începând cu ora locală 16:00 (17:00 ora României), la Marbella Football Center, împotriva ucrainenilor de la Dynamo Kiev.

NOUTĂȚI

FCSB anunță legitimarea jucătorului Ioan Hora, care a evoluat, în sezonul precedent, pentru turcii de la Akhisarspor. Atacantul în vârstă de 30 de ani a semnat din postura de jucător liber de contract și va purta tricoul cu numărul 21.

AVANCRONICĂ

STEAUA (FCSB) va disputa astăzi a doua partidă amicală din Spania, împotriva chinezilor de la FC Shanghai Shenhua, echipă din prima ligă de fotbal, clasată pe locul 7 din 16.


Meciul, care va fi transmis în direct pe canalul de YouTube FCSB TV (www.youtube.com/fcsbtv), va începe la ora locală 16:00 (17:00 ora României) și va fi jucat pe La Quinta Football Pitch.

X Ray

Exit mobile version