FCSTEAUA.RO

15.000 după 4 ani! Meciul s-a jucat cu casa închisă, lucru nu s-a mai întâmplat din aprilie 2013 la un meci tot cu Steaua

Gigi Becali se pare că a tras lozul câștigător, chiar dacă instanța a decis că echipa sa nu mai are voie să se numească Steaua. A trecut oficial la FCSB, iar ultimele meciuri ale vicecampioanei s-au disputat cu casa închisă.

S-a întâmplat în etapa a 2-a din play-off, la Ovidiu, când 4.500 de fani au cumpărat toate biletele, la Severin, cu Craiova, când 14.000 de suporteri au venit la meci, dar și aseară, când 15.000 de persoane au achiziționat toate tichetele la Cluj!

„Oamenii nu pot fi minţiţi! Reacția lor de a susține echipa cum n-au mai făcut-o de ani de zile, dar de ani de zile!, dovedește că au realizat că ce se întâmplă nu-i în regulă, că se încalcă foarte multe principii! FCSB este Steaua pentru absolut toată lumea. De aia a fost şi afluenţă de public, de aia suporterii s-au întors lângă echipă. La momentul actual, e clar pentru suporteri că FCSB este Steaua”, a spus Mihai Stoica în urmă cu câteva săptămâni.

Iar acest lucru a fost confirmat când și oficialii din Gruia au rămas surprinși de interesul meciului. „S-au vândut 14.000 de bilete și avem în jur de o mie de abonamente. Mi-a sunat telefonul non-stop, a fost un interes uriaș pentru acest meci. De la primele ore ale dimineții au fost cozi mari pentru a pune mâna pe un bilet. Lumea vrea să vadă fotbal de calitate, mai ales că jucăm cu Steaua! E clar că Steaua atrage spectatori. Vin oameni din Transilvania, din județele de pe lângă noi”, a declarat președintelele Mureșan.

Interesant că stadionul din Gruia s-a umplut ultima oară tot la un meci cu FCSB! S-a întâmplat acum aproape 4 ani, când tot 15.000 de oameni au fost prezenți la partida terminată la egalitate, 0-0.

Recordul de pe „Constantin Rădulescu” s-a înregistrat tot la un meci cu FCSB, atunci când în tribune au fost 21.000 de fani. S-a întâmplat pe 21 mai 2012, atunci când clujenii au câștigat cel de-al treilea titlu din istoria echipei, iar jucătorii au primit trofeul din partea LPF. Atunci nu era închisă peluza a doua, aşa cum se întâmplă acum. CFR nu a mai primit autorizaţie pentru că peluza e construită pe schelă metalică.

  • 10 lei a costat cel mai ieftin bilet la meciul de ieri, tichet destinat exclusiv elevilor din Cluj, în rest prețurile au variat între 20 și 70 de lei


Andrei Crăiţoiu
Preluare de la gsp.ro

Doi steliști de nota 4 » Alibec n-a fost cel mai slab de pe teren! Cum arată notele și cifrele meciului CFR – FCSB

CFR Cluj și FCSB au terminat la egalitate, 0-0, într-un meci în care ambele echipe au avut ocazii mari de a marca, dar nu le-au putut fructifica. 

Steliștii De Amorim și Enache au fost cei mai slabi jucători de pe teren. Cei doi au jucat câte o repriză, iar fiecare a primit nota 4 din partea Gazetei Sporturilor.

Nici Alibec nu a avut un joc reușit, fiind notat cu 5.

Cei mai buni steliști au fost fundașii Bălașa și Pleașcă, fiecare primind nota 7. Aceeași notă au primit-o și Tiago Lopes și Camora, fundașii lui CFR. Antrenorii Reghecampf și Miriuță au primit aceeași notă, 6.

Preluare de la gsp.ro

Exit mobile version