20-06-11

Steaua - de la MApN la Becali (3)

Dupa generalul Victor Stănculescu (1990-1991), generalul Niculae Spiroiu (1991-1993) şi politicianul Gheorghe Tinca (1994-1996), Guvernul Victor Ciorbea l-a numit în funcţia de Ministru al Apărării pe Victor Babiuc (profesor de Drept, fost Ministru de Interne în 1992, în Guvernul Stolojan).

La 12 decembrie 1996, Victor Babiuc este instalat Ministru al Apărării. Avea să conducă ministerul până în 11 februarie 1998. Dudu Ionescu a fost instalat, apoi, ministru, pentru perioada 12 februarie 1998-16 aprilie 1998, pentru ca Babiuc să revină în glorie, pentru mandatul 17 aprilie 1998-13 martie 2000. Guvernarea CDR (formată din PNŢ-CD, PD, PNL, PNL-CD) s-a încheiat cu Sorin Frunzăverde, Ministru al Apărării pentru perioada 13 martie 2000-28 decembrie 2000.

Un efect al schimbului de putere politică, a reprezentat-o forţarea lui Ion Alecsandrescu de a ieşi la pensie. Nea Ion era şi foarte bolnav, îşi exprimase singur intenţia de a se retrage din duncţia executivă, dar îşi dorea să rămână un fel de consilier. N-a fost cazul. După mandatele 1982-1988 şi 1992-1996, ca şef al Secţiei de Fotbal, uriaşul Ion Alecsandrescu era sinucis de CDR, care câştigase alegerile din 3 noiembrie 1996. Cel care, între 1982-1988, a construit şi aplicat strategia prin care Steaua a dominat Europa si, apoi, între 1992-1996, strategia prin care Steaua şi-a construit dominaţia internă covârşitoare, a fost dat afară, „retras” sau „lăsat la vatră” cum spuneau pe atunci. Operaţiunea a fost delicată şi nu chiar atât de ticăloasă pe cât am fi tentaţi s-o categorisim, la prima impresie.




Noul şef al Secţiei de Fotbal devenea fostul fotbalist al Stelei, Marcel Puşcaş. Personalitate accentuată, coleric, plin de sine până la nesimţire, plătea tribut ieşirilor nervoase, dar, pe fond, era reformator, avea idei corecte, nişte principii sănătoase şi dorea cu adevărat binele Stelei.

La începutul lui 1997 era clar pentru toată lumea că Ministerul Apărării nu mai putea suporta nivelul Secţiei de Fotbal, din cauze strict financiare.

Transformările care cuprindeau societatea impuneau un altfel de organizare a managementului (chiar dacă ar părea absurd, prin succesele obţinute în perioada 1992-1996), şi privatizarea era soluţia acceptată. Modul în care trebuia făcută, nu!



Marcel Puşcaş:

„Privatizarea s-a făcut pe genunchi, în două săptămîni, pe fugă. Babiuc, care era ministrul Apărării, i-a oferit ADMINISTRAREA noii societăţi lui Viorel Păunescu, probabil în baza unei relaţii de prietenie.

În vara lui 1997, o firmă extrem de importantă din Anglia a propus 10 milioane de dolari pentru a cumpăra Steaua. Nu s-a putut realiza nimic fiindcă în acel moment Steaua era obiectiv militar, făcea parte din Ministerul Apărării Naţionale.

Cristian Gaţu, comandantul clubului în acea perioadă, este vinovatul. A fost rău intenţionat, iar lipsa profesionalismului şi-a pus serios amprenta.



Victor Babiuc a revenit apoi în funcţia de ministru la MApN şi a ordonat privatizarea Stelei. Numai că procedura nu a fost făcută legal.

Nu s-a respectat legea privatizării. Nu a mai făcut nimeni nici o evaluare a patrimoniului, nu au mai făcut nimic. Dacă a venit ordin de la Minister, ei l-au pus în aplicare.

Cert este că privatizarea s-a făcut ilegal. Practic, clubul din Ghencea a fost preluat pe o sumă derizorie, de 2,5 milioane de dolari. Incredibil de puţin pentru o echipă de talia Stelei. Ce să mai, a fost o vrăjeală de privatizare.”



Pe 9 aprilie 1998, FC Steaua s-a separat de clubul-mamă.

Undeva între 12 februarie 1998 – 9 aprilie 1998, pe timpul mandatului de ministru MApN deţinut de Dudu Ionescu, Marcel Puşcaş este destituit, comandantul clubului, Cristian Gaţu, făcând oficiile: „Consiliu de conducere a hotărât – luând în considerare scandalul declanşat în presă pe tema formei de separare a secţiei de fotbal, de club – înlocuirea domnului Marcel Puşcaş din funcţia de preşedinte al Secţiei de fotbal”

Pe româneşte, l-au dat afară pe Marcel Puşcaş pentru că acesta (cu toate lipsurile mari de comportament) le striga manevrele („scandal declanşat în presă”) pe care le aveau pregătite din timp şi pe care aveau să le pună în practică în mai puţin de o lună de zile, fără nicio piedică, de vreme ce au scăpat de singurul contestatar, care putea să le dejoace tâlhăria.

Sigur, decizia demiterii lui Puşcaş era luată „în unanimitate de oameni „grei” din istoria sportului românesc, precum Carol Corbu, Corneliu Ion sau Gheorghe Goran”, în realitate ori nişte fomişti care lingeau pentru un os, ori nişte pămpălăi care habar n-aveau pe ce lume trăiesc, habar n-aveau ce fac şi habar n-aveau pentru cine, fiind manevraţi de Gaţu.

Şi tot Cristian Gaţu, principala mână armată a lui Viorel Păunescu, complicele fără de care nu s-ar fi făcut operaţiunea, anunţa că până, la începutul viitorului campionat, secţia de fotbal va deveni societate non-profit. A devenit peste doar mai puţin de o lună.

Ca preşedinte al Secţiei de Fotbal a clubului Steaua a fost instalat un măscărici care nu însemna nimic, mai puţin decât un om de paie: celebrul Tică Dănilescu se afla în această funcţie în momentul realizării separării, pe 9 aprilie 1998!

Filip Pindean