24-02-11

Supercupa Europei: STEAUA - Dinamo Kiev 1-0 VIDEO

Dupa castigarea Cupei Campionilor Europeni, in urma finalei de la Sevilla, din 7 mai 1986, Steaua aborda sezonul 1986-1987 cu obiectivul clar de a-si confirma statutul castigat, atat prin continuarea si accentuarea dominatiei interne, cat si prin cucerirea celor doua trofee care se nasteau prin succesul cu 2-0 in fata Barcelonei.

Cupa Intercontinentala, disputata la Tokyo, pe 14 decembrie 1986, a fost un meci special, pierdut in urma unei grave erori de arbitraj, care a anulat un gol regulamentar inscris de Belodedici, totul pe fondul jocului de un nivel superior practicat de militari in fata "milionarilor" de la River Plate si absentei lui Boloni.

Dupa un tur de campionat de nivel calitativ optim in prima parte a sezonului 1986-1987, dar fara a excela, Steaua disputase Cupa Intercontinentala, meciul avand loc dupa ultima partida a turului de campionat.

Principala noutate pentru acel sezon o constituia promovarea lui Emerich Jenei la echipa nationala (in ciuda dorintei exprimate de gloria CCA-ului, de a continua ca antrenor in Ghencea) si impunerea lui Anghel Iorandescu, o alta mare glorie a Stelei anilor `70, antrenorul (secund)-jucator de la Sevilla (si din ultimii doi ani), in functia de antrenor principal. Turul sezonului 1986-1987 adusese 14 victorii si 2 egaluri (cu Rapid si U Cluj) din 16 meciuri, golaveraj 39-5. Despartirea de Duchadam, fortat sa retraga din sportul de mare performanta, a fost suplinita excelent de tanarul Dumitru Stangaciu (folosit in toate cele 16 meciuri ale turului, alaturi de Belodedici, Balint si Piturca).

Echipa era, in mare, aceeasi, cu Bumbescu, Weissenbacher si Iovan, cu 15 meciuri, Majaru si Lacatus, cate 14, apoi Boloni (13), Balan si nou-venitul Ivan (12), Tudorel Stoica (doar 11, din cauza unor probleme de sanatate), apoi Barbulescu (8), Cireasa (6), Viorel Turcu (5) si Rotariu, cu 4 meciuri.

Lotul era in continuare, extrem de redus numeric. Tanarul Rotariu, venit ca fundas stanga, se impunea cu greu in fata lui Weissenbacher, care (promovat cu asiduitate de Iordanescu) ii luase fata titularului din sezonul de aur, Ilie Barbulescu. Nou-venitii Cireasa (fundas sau mijlocas dreapta) si Ivan (mijlocas central) se pare ca nu lasasera o impresie proasta, in prima parte a campionatului, dar istoria ne arata ca nu s-au putut impune la nivelul asteptarilor. Revenirea atacantului Viorel Turcu, care mai jucase la Steaua, apoi fusese dat la schimb la Dinamo, trebuia sa acopere plecarea "sarpelui" Marin Radu II, un atacant de mare cota in epoca, cu cel putin o clasa peste Turcu. Deci, aici era un minus mare.

Peste asta, excluderea lui Stefan Petcu, un mijlocas ofensiv coordonator - de geniu - din lotul Stelei, in toamna lui 1985, nu fusese suplinita nici ea, tanarul Pistol, pe banca la Sevilla, fiind indepartat, caci nu se apropia - macar - de anvergura Stelei. Rotariu avea potential, dar nu se putea impune in fata cuplului Boloni-Tudorel Stoica, nejucand decat 4 meciuri.

Tragand linie, daca la Sevilla Steaua a avut 4 rezerve de camp - Weissenbacher, Pistol, Radu II si Iordanescu - prin absenta lui Tudorel Stoica, care l-ar fi trimis pe banca si pe Lucian Balan (un jucator-furnica, foarte util, care acoperea toate posturile de la mijloc, prin energie, vitalitate si rezistenta), vedem, de fapt, ca Steaua, la Sevilla, a vut o singura rezerva care ar fi putut insemna ceva: pitesteanul Marin Radu II, dublu golgheter al Romaniei, la Pitesti. Weissenbacher nu ar fi intrat decat in caz de accidentare a unui titular, Pistol nu era jucator nici macar de prima jumatate in Romania, fiind adus in iarna lui `86, iar Iordanescu nu mai era jucator activ de 3 ani.

Steaua se bazase pe 13 jucatori, titularii din meciul cu Anderlecht, adica Duchadam - Iovan, Belodedici, Bumbescu, Barbulescu - Balint, Stoica, Boloni, Majaru - Lacatus, Piturca, carora li se adaugau Radu II si Balan. Atat! La inceputul campaniei mai era si Fane Petcu, dar el disparuse.

Asadar, la saracia lotului din campania Sevilla, Steaua nu numai ca nu a produs imbunatatiri, dar a scazut ca nivel, prin plecarea lui Radu II si aducerea lui Turcu, in locul sau. Practic, nu existau variante in momentul unei accidentari sau suspendari. Ivan si Cireasa nu erau de Steaua, iar Rotariu (destul timp si accidentat, insa) nu putea juca in fata cuplului Stoica-Boloni.

Astfel, absenta lui Boloni, la Tokyo, a cantarit urias. Pana atunci, in turul II al Cupei Campionilor, sezonul 1986-1987, Steaua a intalnit-o pe Anderlecht, invinsa din primavara aceluiasi an. Primul meci a fost abordat cu celebrii Nita Cireasa si Toma Ivan, titulari la mijlocul terenului, la doar cateva luni de la Sevilla. Absenta lui Boloni, de la mijloc, si a lui Lacatus, din atac (ambii suspendati, pentru primul meci) nu au putut fi acoperite decat prin carpeli, adica prin avansarea lui Balint, ca varf, langa Piturca, si trecerea lui Cireasa ca mijlocas dreaptam iar in locul lui Loti, a intrat Ivan.

Peste astea, absenta lui Bumbescu (si el suspendat) l-a trecut pe Iovan la marcaj, si a mai determinat doua permutari, pe Barbulescu in locul lui Fane, ca fundas dreapta, si pe Toni ca fundas stanga. Asadar, fata de "campania Sevilla", erau nu mai putin de 6 posturi modificate, prin doar 3 absente, ceilalti jucatori trebuind a fi mutati pentru a gestiona - cat de cat - absentele.

Portarul, fundasul dreapta, fundasul de marcaj, mijlocasul dreapta, mijlocasul defensiv si atacantul dreapta erau DIFERITI. Mai adaugam si scaderea vizibila de forma a lui Majaru (tinut la suprafata de clasa sa) si avem un tablou complet.

Rezumand, sezonul care a urmat castigarii CCE a inceput foarte prost, Steaua fiind eliminata din prima mansa (turul II) al CCE, de Anderlecht, din cauza ca nu avea un lot care sa suplineasca 3 absente. In campionat, Steaua a defilat, avand de partea sa un nuceu de 12-13 jucatori care, prin valoare si experienta, dominau celelalte competitoare.

In campionat, absentele cauzate de accidentari si eliminari putea fi acoperite de Ivan, Cireasa, Turcu si Rotariu (adica jucatorii cei mai buni din tara, luati prin abuz, de dictatorul Ceausescu, datorita carora Steaua a putut domina Europa), care erau jucatori decenti, la nivel de Romania, si, mai ales, se exprimau altfel intr-o echipa de mari valori. Dintre ei, doar Rotariu, jucator de divizia B, care retrogradase de doua ori pana la 24 de ani, va confirma la nivel de Steaua. Astfel, valoarea mai scazuta a lotului, adica a jucatorilor extra-cei 12, nu se observa in Romania, caci adversarii erau mai modesti si clasa coechipierilor acoperea diferenta valorica.

Jocul clasic, super-ofensiv, al Stelei, care fusese, totusi, ceva mai rezervat in tur, concretizat in 275 de suturi pe poarta (196 acasa si 79 in deplasare) si 139 pe spatiul portii (99 acasa si 40 in deplasare), in 16 meciuri, adusese 12 jucatori pe lista marcatorilor, pe langa golgheterul Piturca (13 goluri) urmand Boloni si Lacatus (6), Balint (3), Belodedici (2) si alti 7 jucatori, cu cate un gol (Rotariu, Bumbescu, Iovan, Cireasa, Ivan, Barbulescu si Majaru), beneficiind de autogolurile fostului stelist Laurentiu si viitorului international dinamovist Mihali (ambii de la Olt).

De remarcat ca Steaua a beneficiat de 5 lovituri de la 11 metri, ceea ce inseamna foarte putin, pentru iuresurile care erau in careurile adverse si pentru abuzurile facute de familia dictatorului. Piturca a transformat de doua ori, Balint o data, iar doua dintre ele au fost ratate, de Iovan si Lacatus. Referitor la Marius Lacatus, Steaua a primit 12 cartonase galbene, in tot turul, prin 5 jucatori. Din aceste cartonase, nu mai putin de 4 i-au fost acordate lui Laca, care a vazut si un rosu.

Jucatorii evidentiati ai echipei in tur au fost Boloni si Belodedici, cu 12 nominalizari (adica, ziaristul care facea cronica meciului, scria cu majuscule care sunt jucatorii meciului, nu mai mult de 3, de la fiecare echipa, dar putea si sa nu remarce pe nimeni), Balan, Lacatus si Piturca, cu 8 nominalizari. Trebuie remarcat, insa, ca Boloni are 12 nominalizari din 13 meciuri jucate, ceea ce inseamna un lucru enorm, cu o semnificatie care arata ce rol avea Loti in angrenajul echipei, si ce-a insemnat absenta sa de la Tokyo.



Deci, Steaua intrata in vacanta, dupa revenirea din Japonia, din 16 decembrie, pregatea Supercupa Europei, care avea sa se dispute pe 24 februarie 1987, la Monte Carlo, impotriva castigatoarei Cupei Cupelor, marea echipa sovietica Dinamo Kiew, condusa de Valeri Lobanovski.

Daca pentru campionatul intern, lucrurile erau clare, neavand o solicitare maxima in campionat, Steaua trebuie sa declanseze, in retur, o lupta cu ea insasi spre a urca noi trepte ale performantei, cum bine concluziona Eftimie Ionescu, pentru mentinerea la un nivel inalt european, se impunea obligatoriu necesitatea aducerii unui jucator care sa sparga plafonul valoric, in conditiile unui lot restrans, a pierderii lui Radu II si Petcu, a scaderii de randament pentru Majaru si Barbulescu si a unei medii de varsta de peste 30 de ani, la pilonii echipei: Tudorel Stoica, Loti Boloni si Victor Piturca.

Gheorghe Hagi, la 21 de ani, era copilul teribil al fotbalului romanesc si dublu golgheter al campionatului. Dupa prima incercare de transfer la Steaua, Hagi a jucat la Sportul, unde ajunsese la un plafon ce nu mai putea fi trecut. Atat pentru Hagi cat si pentru Steaua, modul in care s-a realizat transferal, avand ca pretext initial meciul de la Monte Carlo, reprezinta multe. Pentru Steaua reprezinta dovada faptului ca nu a abuzat, cum urla toti neputinciosii si toti ratatii surclasati de echipa noastra, iar pentru Hagi reprezinta dovada faptului ca era stelist si, prin exercitiul vointei, a declansat situatia care l-a adus de partea Stelei.

Astfel, avandu-l pe Hagi in lot, neavand suspendati sau accidentati, Steaua propunea, pentru prima data, dupa Sevilla 7 mai (absent capitanul Stoica), Anderlecht (absenti Lacatus, Bumbescu si Boloni) si Tokyo (absent Boloni), un lot fara indisponibilitati, adica posibilitatea trimiterii in teren a echipei ideale.

Castigarea CCE, cu Duchadam iluminat cosmic, parand cele 4 lovituri de la 11 metri, au starnit (in ciuda parcursului solid din campania Sevilla, avand ca punct maxim Nottre respect, Andrelecht!), anumite murmure, cum ca rezultatul a fost intamplator, ca urmare a norocului. Aceste voci se auzeau si in tara dar si in anumite medii internationale. Esecul din turul II al CCE, din sezonul 1986-1987, adica eliminarea din fata lui Anderlecht (3-0 si 0-1) si infrangerea din fata lui River Plate adancea aceasta stare care probabil ca era destul de apasatoare, chiar daca posibilitatile de feed-back si chiar de captare a reactiilor erau reduse, tonul oficial, in ziarele europene, fiind discret si politicos.

Totusi, e clar ca Steaua era invaluita intr-un val de suspiciune, pe care trebuia sa-l sparga cumva. Jocul foarte bun cu River Plate nu insemna foarte mult, la fel cum probleme de lot nu insemnau mai nimic, ca scuza sau explicatie. Ce ramanea era rezultatul. Iar rezultatul incepea sa vorbeasca impotriva Stelei.

Cam asta era cadrul in care Steaua se deplasa la Monte Carlo, pentru a disputa Supercupa Europei, impotriva masinariei sovietice a lui Lobanovski. La Monaco, Steaua era obligata sa-si apere - nu sansa de a castiga Supercupa Europei - ci era obligata sa-si apere legitimitatea morala de a detine trofeul cucerit cu 6 luni inainte, al Cupei Campionilor Europeni.

Daca ar fi pierdut, speculatiile (logice, pe undeva) si modul in care s-ar fi modelat constiinta fotbalului european ar fi ingropat-o pe Steaua la statutul de accident al istoriei, fara doar si poate. Pe de alta parte, o victorie ar fi confirmat rezultatul contra Barcelonei si i-ar fi intarit Stelei piedestalul castigat, pentru toate atacurile, tardive, dar la fel de turbate, care cu siguranta ca ar fi venit, la ani si ani dupa expirarea momentului.

Adversara Dinamo Kiev cucerise, in 1986, Cupa Cupelor, invingand in finala pe Atletico Madrid. Castigase, pana in acel moment 10 titluri ale Uniunii Sovietice (1961, 1966, 1967, 1968, 1971, 1974, 1975, 1977, 1980) si 7 Cupe (1954, 1964, 1966, 1974, 1978, 1982 si 1985). Echipa care era formata, in mare, din titularii echipei nationale a Uniunii Sovietice, Dinamo Kiev jucase, pana atunci, 4 sferturi de Cupa Campionilor (1973, 1976, 1982 si 1983) si o semifinala (1977).

Rezultatul sau maxim era castigarea Cupei Cupelor, pe langa finala castigata cu 3-0 in fata lui Atletico Madrid, din 1985-1986, cucerind acelasi trofeu si in 1975, cand au spulberat-o in finala cu 3-0, pe Ferencvarosi, an in care au castigat si Supercupa Europei disputata impotriva castigatoarei CCE, Bayern Munchen, pe care-au executat-o in dubla mansa cu 3-0 la general.

Dinamo Kiev jucase 2 finale de Cupa Cupelor, ambele castigate cu 3-0 si o Supercupa a Europei, castigata in fata lui Bayern Munchen tot cu 3-0 (nemtii, cu Beckenbauer, Gerd Muller, Rummenigge), dupa o victorie cu 1-0, la Munchen si o victorie cu 2-0, la Kiev.

Valeri Lobanovki, care preluase echipa la 35 de ani, in 1974, era, dupa un deceniu, la 48 de ani, un monstru sacru al fotbalului sovietic.

Dimensiunea uriasa a valorilor care alcatuia Dinamo Kiev este data de faptul absolut remarcabil ca echipa care intalnea Steaua, pe 24 februarie, avea in componenta 2 jucatori care castigasera Balonul de Aur, trofeul care desemneaza cel mai bun jucator de fotbal al Europei. In anul 1975, Oleg Blohkin a cucerit Balonul de Aur, iar in 1986, adica detinator en-titre la ora meciului, trofeul fusese decernat lui Igor Belanov. Iar atunci, retineti, nu erau premiile care se dau azi, si de la FIFA si de la nu-stiu care organizatii si de la votul nu-stiu cui. Era un singur trofeu, decernat de France Fotball: Ballon d`Or.

Cam asta era forta cu care se confrunta Steaua, la Monte Carlo, o echipa de inalt nivel european, cu jucatori de mare valoare si experienta, mandria Uniunii Sovietice, care atunci cand ajungea sus, radea tot ce se poate, castigand 3 finale din 3, fiecare cu scorul de 3-0.

Prezenta marilor staruri europene Rat, Kuznetov, Zaharov, Demianenko sau Mihailicenko, protagonisti consacrati ai Campionatelor Mondiale si Europene, precum si aportul simbolului Oleg Blohin (Balon de Aur in 1975) si al lui Igor Belanov (Balon de Aur in 1986), faceau din Dinamo Kiev un adversar de mare prestigiu, o eventuala victorie a Stelei (care era data ca out-sidera absoluta), urmand sa inchida gura contestatarilor.

Nu doar Victoria, dar MANIERA ENTUZIASMANTA si CATEGORICA in care a fost obtinuta au propulsat-o pe Steaua acolo unde merita: la statutul de REGINA a EUROPEI, recunoscuta de toti si ne(mai)contesta(ta)bila de nimeni.



Meciul exista pastrat, in arhive, s-au scos si dvd-uri cu el, exista destule clipuri extensive cu faze ale meciului, cvasi-publice, la un click distanta, torrent-urile sunt la dispozitie, asa ca nu vom face decat sa punctam anumite repere, pe langa stabilirea facuta a contextului, care sa aseze mai CLAR semnificatia acestei victorii.

Acum 24 de ani, pe 24 februarie, 9000 de rezidenti luau calea stadionului Louis al II-lea, in ceea ce insemna un record de audienta pentru micutul Principat, unde oamenii veneau la stadion ca la teatru.

Iordanescu se scuturase, in fine, de obsesia sa cu Weissenbacher, pe care l-a titularizat la Tokyo, urcandu-l pe Barbulescu ca mijlocas stanga, intr-o mutare halucinanta, de nimeni inteleasa, care a detonat tot jocul, si a inceput cu Balamuc titular. In rest, Hagi a intrat ca mijlocas stanga, Balan fiind preferat in dreapta, in locul lui Balint, Majaru iesind din calculele titularizarii, odata cu venirea lui Gica.

Stangaciu - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Barbulescu - Balan, Tudorel Stoica (c), Boloni, Hagi - Lacatus, Piturca a fost formula trimisa in teren de Anghel Iordanescu (ajutat de Radu Troi). Balint a intrat in minutul 84, in locul lui Lacatus, iar Majaru in minutul 89, in locul lui Hagi. Vasile Iordache, antrenor cu portarii, a fost reactivat, pentru acest meci, fiind rezerva lui Gonzo.

Lobanovski raspundea cu Cianov - Bal, Baltacha, Kuznetov, Demianenko - Evtusenko, Iakovenko, Rat - Zaharov (`77 Morozov), Belanov (`50 Mihailicenko), Blohin.

Sovieticii au avut o singura absenta, stoperul Bessonov, din cauza caruia au efectuat ceva permutari. Mijlocasul dreapta Bal, a fost trecut fundas dreapta, pentru a asigura un aport ofensiv optim, Rat si Evtusenko au schimbat partile intre ei, in linia mediana, iar Iakovenko a primit sarcini de coordonare, "creierul" Zaharov fiind impins atacant dreapta. De asemenea, Blohin, care jucase mijlocas stanga adeseori, era avansat la nivelul unui atacant stanga. Astea erau surprizele lui Lobanovski, care vroia sa ne surprinda cu o asezare ofensiva, prin care sa puna presiune pe linia noastra de fund, fortand duelurile om la om ale celor trei atacanti sovietici pe careul nostru de aparatori Iovan - Bumbescu - Belodedici - Barbulescu.

Steaua a propus, din conceptia jocului o partitura solida, prin care si-a acoperit foarte bine zonele terenului, ca la Sevilla. Pe langa marcajul strict, Steaua prelua adversarul cu un pressing agresiv, care inhiba constructia sovietica, vaduvita de virtuosii Blohin si Zaharov, care, impinsi in avanposturi, nu prea se intalneau cu mingea.

Lobanovski a vrut, prin impingerea celor doi la nivelul lui Belanov, sa surprinda echipa noastra, ducand o presiune uriasa, de 3 atacanti contra a 4 aparatori. Belo isi pastra sarcinile de libero, maturand totul, dar, pe langa marcajul lui Bumbescu la Belanov, Iovan si Barbulescu erau blocati de pozitiile avansate ale lui Blohin si Zaharov, care cautau duelul. Din pacate pentru ei, mingile nu au putut ajunge in atac, constructia fiind blocata la mijlocul terenului, prin presingul agresiv facut de trio-ul Balan-Boloni-Stoica.

In plus, pe langa clasa celui mai bun cuplu de fundasi centrali din lume in sezonul 1985-1986 (Belodedici-Bumbescu), Iovan era provenit din fundas de marcaj, iar Barbulescu avea sange destul in instalatie. Daca retineti bine (cum n-au facut unii care au jucat cu numarul 9 in acest meci), peste aproape 15 ani, EXACT aceeasi tactica a lui Lobanovski a carotat-o pe Steaua, in Ghencea.

Sistemul 4-4-2 s-a transformat, intr-o noapte, in 4-3-3. Belkevici, Idahor si Melaschenko au distrus apararea formata din Dumitru, Baciu, Radoi, Mitrita, cu 2 fundasi centrali de 1.78 si doi laterali de 1.68. Pe 8 august 2001 apararea a pierdut meciul, dar pe 24 februarie 1987 apararea l-a castigat, in fata aceleiasi tactici, toti cei patru din linia de fund fiind admirabili.

Revenind la Monaco, pe fond de travaliu, la mijlocul terenului, Steaua, prin clasa jucatorilor, a propus multe combinatii caractersitice, prin multe linii frante, devieri, cu dublari si redublari, un-doi-uri cu schimbarea pozitiilor si lansari cu angajarea extremei Lacatus sau patrunderile incheiate cu sut, in special ale tanarului Hagi.

Combinatiile pe zona contrala ale Stelei au adus, in minutul 44 al primei reprize o lovitura libera. Boloni declanseaza un un-doi extrem de rapid, din propriul teren, de la 50 de metri, cu Balan, da si fuge in sprint, reprimeste lasand in urma doi adversari scosi din joc, la 40 de metri putin lateral dreapta fata de axul terenului, redubleaza dintr-o deviere rapida cu Tudorel Stoica, aflat la 5 metri stanga fata de el, printr-o pasa care mai scoate un adversar din joc, Tudorel patrunde 15 metri cu mingea la picior, in pozitie centrala, talonat de un adversar care-l tranteste la pamant, chiar in marginea exterioara a arcului careului de la 16 metri.

Lovitura libera se bate cu vreo 2 metri mai in spate fata de locul infractiunii, de la 21 de metri, fix pe centrul portii. Sunt sase jucatori in zid, Hagi isi ia avant si incearca o executie in forta, de tip foglia-seca, mingea sparge zidul, in mijlocul lui, se deviaza dintr-un sovietic si-l pacaleste pe Cianov, plecat pe directia initiala a sutului. Steaua- Dinamo Kiev 1-0 si paltonul maro al lui Iordanescu!

Repriza a doua a reprezentat un joc matur, de siguranta, al Stelei, care a avut posesia si actiunile cele mai importante, fiind tot timpul la carma jocului, gestionat inteligent spre o victorie sigura.

Nu mai insistam, pe descrierea unui meci care poate fi, lesne, savurat in intregime.

Mai punctam faptul ca superioritatea echipei militare a fost foarte clar evidentiata de statisticile meciului: raportul suturilor spre poarta este in favoarea Stelei 15-10, iar pe poarta 7-4. Cel mai sugestiv, insa, pentru raportul de forte din teren, raportul cornerelor este de 10 - 1 in favoarea Stelei! Asta inchide cazul definitiv si blocheaza orice discutie asupra raportului de forte din teren.

De altfel, marele Lobanovski a recunoscut, la final, superioritatea echipei steliste: Succesul formatiei Steaua este absolut meritat. Nu putem opune nici o scuza infrangerii noastre.

Pentru Steaua, victoria din Supercupa Europei, in fata mandriei Uniunii Sovietice, a reprezentat - atunci - un rezultat urias, care linistea definitiv zumzetele din jurul echipei, o legitima ca fiind o castigatoare meritata a Cupei Campionilor Europeni, si o impunea definitiv in constiinta europeana ca o mare echipa, statut ce va fi intarit in anii care urmeaza.

Dupa 24 de ani, Supercupa Europei a ramas, in mare, ca fiind meciul lui Hagi. Corecta, pe undeva, pentru Gica, afirmatia este jignitoare si, mai ales, NEDREAPTA la adresa tuturor celorlalti jucatori ai Stelei, care au facut un meci fantastic, dar, mai ales, e jignitoare chiar la adresa Stelei, careia, din nou i se atribuie o sansa, un noroc, un context, si i se ignora si OCULTEAZA modul in care Clubul a gestionat - ca sistem si ca principii de existenta - situatia creata in urma castigarii CCE, daca a facut sau daca n-a facut abuzuri, si unde o califica pe Steaua aceste fapte.

Se oculteaza pentru ca daca s-ar face o evaluare, in mod onest, a ceea ce-a insemnat cu adevarat Clubul nostru, atunci Steaua ar mai urca vreo cinci-sase trepte pe piedestalul pe care si l-a construit - ea singura - in istoria fotbalului romanesc, si de la inaltimile caruia vegheaza si lumineaza intreaga existenta a acestui sah violent.

Si atunci ar fi atat de sus incat ar fi mult prea sus pentru a se mai putea suporta unii, caci atunci Steaua ar fi de neatins.

Nici prin fapte, nici prin vorbe si nici macar prin gand.

Filip Pindean

MECIUL INTEGRAL, precum şi FESTIVITATEA DE PREMIERE, Î imaginile de mai jos:





















Iată şi câteva detalii interesante despre acest meci:

- a fost prima oara cand Supercupa Europei s-a disputat intr-o singura mansa, acest lucru datorandu-se chestiunilor de oridin politic! Traditia s-a reluat din 1998.
- este prima SuperCupa a Europei jucata pe "Louis II", din Monaco. Din 1998 a devenit traditie.
- meciul, la care au asistat doar 8.456 de spectatori, a fost arbitrat de italianul Luigi Agnolin. Tot el a oficiat la "centru" finala Campionatului European din 1988. Acesta ii cunostea pe multi dintre componentii echipei ruse, intrucat arbitrase meciul URSS - Ungaria: 6-0, la Campionatul Mondial din 1986, din Mexic.

- comentariul de pe situl UEFA: Hagi got the game's only goal shortly before half-time. Oleg Blokhin conceded a free-kick 25 metres out for a foul on Tudorel Stoica, and the future golden boy of the Romanian national team gave a hint of what was to come in his career by curling a terrific left-footed free-kick into the Dynamo net. French sports paper L'Equipe summed up the game neatly as a victory for the "legs, muscles and nerves" of the Romanians over the "heads" of the Ukrainians.

Their win was well deserved, and except for the first 25 minutes, the Romanian side dominated. Having played some sweet football in winning the UEFA Cup Winners' Cup, Dynamo had gone into the game as favourites, but with defender Vladimir Bessonov injured, Steaua assumed command. Marius Lacatus came close to doubling his side's lead after 66 minutes, but one goal would prove enough.

Singurul arbitru roman care a arbitrat o Supercupa a Europei a fost Nicolae Rainea, pe data de 19 decembrie 1978. Meciul: Liverpool - Anderlecht, scor 2-1. La acel meci au asistat 23.598 de spectatori. In tur, belgienii invinsesera cu 3-1, pe data de 4 decembrie.